Iașul respiră otravă! Aer „Rău” și „Foarte Rău” în aproape tot județul
Iașul s-a trezit, pe 14 ianuarie, sub un clopot de poluare care a transformat aerul într-un pericol invizibil. Datele oficiale ale Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului arată o realitate dură: aproape tot județul a avut un aer de proastă calitate, cu indici catalogați drept „Rău” și „Foarte Rău”. Singura zonă unde aerul a fost considerat acceptabil a fost Bosia – Ungheni, la marginea județului. În rest, municipiul Iași și localitățile din jur au fost sufocate de poluare.
Situația înregistrată de stațiile de monitorizare este mai mult decât îngrijorătoare: Podu de Piatră (IS-1) – aer „Rău”, afectat direct de traficul intens, Decebal–Cantemir (IS-2) – aer „Rău”, în plin cartier urban, Oancea–Tătărași (IS-3) – aer „Rău”, zonă industrială, Aroneanu (IS-4) – aer „Rău”, deși vorbim de fond rural, Tomești (IS-5) – aer „Foarte Rău”, cel mai grav punct de pe hartă.
Practic, Iașul a respirat prost din toate direcțiile, iar norul toxic nu a ocolit nici cartierele, nici zonele de la marginea orașului.
Specialiștii explică situația printr-o cumulare de factori. În centrul orașului, la stația de trafic Podu de Piatră, valorile ridicate de dioxid de azot (NO₂) provin din emisiile auto și din alte procese de ardere. Pe scurt: mașini multe, motoare pornite, coloane blocate și gaze de eșapament care rămân „capturate” la nivelul solului.
În celelalte zone, problema principală a fost reprezentată de particulele fine PM10 și PM2.5, extrem de periculoase pentru sănătate. Acestea provin în mare parte din arderile de combustibili în gospodării pentru încălzire și gătit, centrale și sisteme de încălzire comercială sau instituțională, surse locale de poluare urbană și suburbană, particule secundare formate în aer, specifice sezonului rece.
Toate acestea au fost amplificate de condițiile meteo nefavorabile: calm atmosferic, temperaturi negative și lipsa vântului. Cu alte cuvinte, poluanții nu s-au dispersat, ci au rămas deasupra orașului, exact în aerul pe care îl respiră ieșenii.
Cel mai grav punct a fost Tomești, unde indicele general al calității aerului a fost catalogat drept „Foarte Rău”. Acest nivel indică un risc crescut pentru sănătatea populației, mai ales pentru copii, vârstnici, persoane cu astm, boli pulmonare sau cardiace.
Medicii atrag atenția că, în astfel de zile, expunerea prelungită la aer liber trebuie evitată, iar activitățile fizice intense sunt nerecomandate.
Indicele este calculat conform Ordinului Ministrului Mediului nr. 1818/2020 și se bazează pe mai mulți poluanți: SO₂, NO₂, O₃, PM10 și PM2.5. Indicele general zilnic este stabilit în funcție de cea mai proastă valoare înregistrată dintre poluanții monitorizați.
Autoritățile precizează că valorile PM10 măsurate automat au caracter informativ și pot fi confirmate ulterior prin analize gravimetrice. Însă pentru populație, realitatea este una simplă: aerul a fost greu de respirat.
Episodul de poluare din 14 ianuarie nu este unul izolat. Din ce în ce mai des, Iașul se confruntă cu episoade de aer toxic, mai ales iarna, când sobele, centralele și traficul creează un amestec periculos.
În lipsa unor măsuri clare – trafic redus, controale reale asupra arderilor și alternative de încălzire mai puțin poluante – aerul „Rău” riscă să devină o obișnuință. Iar pentru ieșeni, asta înseamnă un lucru simplu și grav: orașul respiră, dar cu greu. Daniel BACIU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Noi licitații publice pentru închirierea locurilor de parcare
Reglări de... conturi în universitățile ieșene
Toaletele la preț de garsonieră, înlocuite cu toalete la preț de... autoturism nou!
Bebeluşul transferat de la Vaslui la Iaşi a murit în spital
Capsula generației Z, așezată în burta calului lui Ștefan cel Mare
În satele Iașului nu există niciun cabinet stomatologic școlar
Trei proiecte gigant ale Iașului, prăbușite între birocrație, procese și austeritate
Părintele Calistrat de la Vlădiceni, amendat cu 5000 de lei pentru discriminare
