Iașul riscă să devină un „deșert pietonal”. APTA cere radare fixe în oraș
* „Nici trotuarele nu mai sunt un loc sigur pentru pietoni în Iași. Se circulă cu agresivitate, iar măsurile de limitare a vitezei întârzie. Cel mai mult au de suferit pietonii – mai ales copiii, vârstnicii și persoanele vulnerabile. Una din cele cinci măsuri cerute la Marșul Iașul iubește pietonii și bicicliștii este instalarea radarelor fixe pe străzile din Iași. Au ieșit sute de oameni în stradă pentru susținerea acestor măsuri”, au transmis reprezentanții APTA
Frecventele accidente petrecute pe bulevardele Iașului și cauzate de viteza excesivă readuce în atenția autorităților nevoia urgentă de măsuri în această direcție.
În Iași, pietonii nu mai sunt în siguranță nici măcar pe trotuare. O nouă mașină a ajuns zilele trecute pe trotuar, pe Șoseaua Nicolina, în urma unui accident rutier provocat de viteză și neatenție. Doar o întâmplare fericită a făcut ca, de această dată, să nu existe victime. Martorii spun că scena s-a petrecut în plină zi, într-o zonă intens circulată, iar mașina scăpată de sub control s-a oprit la câțiva metri de o stație de autobuz. „E un miracol că nu a fost nimeni pe trotuar. În fiecare zi vedem mașini care zboară cu 90 la oră pe aici. Noaptea e și mai rău. Până nu se pun radare, nu se schimbă nimic”, povestește un locatar din zonă.
Accidentele de acest tip au devenit o realitate îngrijorătoare pe arterele mari ale Iașului – Nicolina, Păcurari, Independenței, Canta, Bucium – unde șoferii circulă adesea cu viteze de peste 80 km/h, deși limita legală este de 50 km/h.
„Nici trotuarele nu mai sunt loc sigur”
Reprezentanții Alianței pentru Promovarea Transportului Alternativ (APTA) Iași atrag atenția că orașul are nevoie urgentă de radare fixe, instalate pe principalele bulevarde, pentru a tempera comportamentele agresive din trafic și pentru a salva vieți. „Nici trotuarele nu mai sunt un loc sigur pentru pietoni în Iași. Se circulă cu agresivitate, iar măsurile de limitare a vitezei întârzie. Cel mai mult au de suferit pietonii – mai ales copiii, vârstnicii și persoanele vulnerabile. Una din cele cinci măsuri cerute la Marșul Iașul iubește pietonii și bicicliștii este instalarea radarelor fixe pe străzile din Iași. Au ieșit sute de oameni în stradă pentru susținerea acestor măsuri”, au transmis reprezentanții APTA.
Alianța civică APTA amintește că radarele fixe sunt deja o măsură legală și posibilă în orașe, după modificarea recentă a legislației rutiere, care permite autorităților locale și Poliției Rutiere să monteze astfel de dispozitive în mediul urban.
Militanții pentru mobilitate alternativă aduc ca exemplu capitala Finlandei, Helsinki, unde radarele fixe au redus dramatic accidentele rutiere. După implementarea sistemului de supraveghere automată și a unei politici stricte de control al vitezei, orașul a ajuns la zero accidente mortale în ultimii ani. „Radarele nu sunt o soluție singulară, dar sunt un instrument de bază. Ele dau predictibilitate, descurajează șoferii agresivi și schimbă comportamentul pe termen lung. În Iași, pe bulevarde unde pietonii sunt expuși – Nicolina, Păcurari, Independenței – radarele fixe ar putea salva vieți, exact cum s-a demonstrat în Finlanda”, explică APTA.
Subiectul a fost deja discutat în cadrul Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Iași, la inițiativa APTA. Atât Poliția Rutieră, cât și Poliția Locală au susținut instalarea radarelor fixe, însă demersurile administrative întârzie la nivelul Primăriei Municipiului Iași și al Consiliului Local.
Potrivit surselor din cadrul ATOP, s-a transmis deja o recomandare oficială către Primărie privind montarea sistemelor de monitorizare a vitezei în punctele cu risc ridicat de accidente. „Legislația este clară, exemplele există, Poliția este de acord. Tot ce lipsește este decizia administrativă și asumarea politică a acestei măsuri. Nu mai putem aștepta până moare cineva pe trotuar”, afirmă un membru al grupului civic.
Orașul mașinilor, nu al oamenilor
Problema depășește însă simpla absență a radarelor. Traficul din Iași reflectă o cultură rutieră agresivă, combinată cu infrastructură gândită aproape exclusiv pentru autoturisme. În ultimii ani, numărul mașinilor înmatriculate în județ a depășit 180.000, în timp ce trotuarele, pistele de biciclete și spațiile pietonale au rămas insuficiente.
Sociologii și urbaniștii atrag atenția că orașul riscă să devină un „deșert pietonal”, în care mersul pe jos sau cu bicicleta devine periculos.
„Fără o strategie coerentă de siguranță rutieră, Iașul riscă să repete tragedii. Radarele fixe ar fi un prim pas, dar trebuie dublate de măsuri de calmare a traficului: treceri supraînălțate, limitatoare de viteză inteligente, benzi dedicate transportului public, și, mai ales, educație rutieră”, se arată într-un raport intern al APTA.
Ultimul accident din Nicolina nu este un caz izolat, ci un nou semnal de alarmă. În ultimele 12 luni, peste 300 de accidente rutiere au avut loc pe străzile Iașului, dintre care 40 au implicat pietoni. În multe cazuri, șoferii circulau cu viteză peste limita legală. „Fiecare zi în care autoritățile amână montarea radarelor este o zi în care cineva poate fi rănit sau ucis. Nu vorbim despre birocrație, ci despre vieți omenești. Dacă alte orașe europene au reușit, și Iașul poate. Este nevoie doar de voință și responsabilitate”, transmit reprezentanții APTA Iași. Daniel BACIU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!


