INCHIDE

Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8

Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8

* contractul pentru tronsonul Moțca – Târgu Frumos – câștigat definitiv de o asociere condusă de Danlin XXL, după respingerea contestației formulate de UMB - are o valoare de 4,76 miliarde de lei și o durata totală de execuție de 46 de luni * odată cu decizia CNSC, principalul obstacol procedural din calea semnării contractului a fost eliminat, iar proiectul poate intra, în sfârșit, în linie dreaptă

Imperiul Umbrărescu primește o lovitură serioasă, după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins, pe fond, contestația depusă de compania UMB la licitația pentru unul dintre cele mai importante și mai complicate tronsoane ale Autostrăzii A8: Moțca – Târgu Frumos. Decizia schimbă jocul pe infrastructura Moldovei și confirmă că, pentru prima dată după mult timp, „regele asfaltului” nu mai are control total asupra marilor proiecte.

Tronsonul 1 al Autostrăzii Unirii, Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos, este considerat o piesă strategică în puzzle-ul infrastructurii din estul țării. Cu o lungime de 27 de kilometri, amplasați integral pe teritoriul județului Iași, acest segment leagă Autostrada A8 de Autostrada Moldovei A7 prin nodul rutier de la Moțca, fiind esențial pentru deblocarea traficului și dezvoltarea economică a întregii regiuni.

Prin hotărârea CNSC, procedura de atribuire rămâne neschimbată, iar câștigătoare rămâne asocierea formată din Danlin XXL (lider), Groma Hold Ltd, Intertranscom Impex și Evropeiski Patishta, un consorțiu româno-bulgar care a reușit să învingă inclusiv gigantul UMB. Este un rezultat rar într-un peisaj dominat în ultimii ani de firma lui Dorinel Umbrărescu, care a adunat contracte de zeci de miliarde de lei pe autostrăzile României.

Contractul pentru tronsonul Moțca – Târgu Frumos are o valoare uriașă: 4,76 miliarde de lei. Durata totală este de 46 de luni, din care 10 luni sunt rezervate proiectării și 36 de luni execuției lucrărilor. Odată cu decizia CNSC, principalul obstacol procedural din calea semnării contractului a fost eliminat, iar proiectul poate intra, în sfârșit, în linie dreaptă.

Mai mult, antreprenorul și-a asumat o provocare majoră: realizarea cu prioritate a unui tronson de 5,5 kilometri, care trebuie finalizat în doar 12 luni. Acest segment este vital pentru a asigura o conexiune rapidă între Moțca, DN2, lotul Leghin – Târgu Neamț al A8 și Autostrada A7 Bacău – Pașcani, reducând semnificativ timpii de parcurs și blocajele din zonă.

Din punct de vedere tehnic, tronsonul este unul dintre cele mai spectaculoase din întreaga Autostradă a Unirii. Proiectul prevede 36 de poduri și pasaje, cu o lungime totală de aproximativ 8,5 kilometri. Vedeta incontestabilă este pasajul de la kilometrul 27, care va avea nu mai puțin de 1.100 de metri, un adevărat colos de beton și oțel.

Pe lângă acestea, sunt prevăzute patru tuneluri, cu o lungime cumulată de circa 1,7 kilometri, dar și trei noduri rutiere majore: nodul Moțca (cu descărcare în DN24), nodul Pașcani (conectat la DJ208) și nodul Târgu Frumos (legătură directă cu DN28B).

Pentru Iași și pentru Moldova, decizia este un semnal că Autostrada A8 începe, încet, să iasă din blocajele cronice. Iar pentru Umbrărescu, este un avertisment clar că dominația absolută pe marile proiecte de infrastructură poate fi zdruncinată.

Daniel BACIU

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!