Iașul va avea cea mai scumpă autostradă din Europa. Ultimii 15 kilometri ai A8 ajung la 60 de milioane de euro pe kilometru!
Iașul riscă să intre în istoria infrastructurii europene nu prin viteză sau eficiență, ci prin costuri-record. Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat marți lansarea licitației pentru proiectarea și execuția tronsonului 4 al Autostrăzii Unirii A8 Târgu Neamț – Iași – Ungheni, ultimii 15 kilometri ai autostrăzii până la frontiera cu Republica Moldova. Valoarea estimată a contractului este de 4,7 miliarde de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 60 de milioane de euro pe kilometru, un nivel fără precedent pentru un traseu aflat în mare parte în zonă de câmpie și deal.
Tronsonul vizat se desfășoară între DN 24, la ieșirea din municipiul Iași, și Podul peste Prut de la Ungheni, punct vamal cu Republica Moldova. Lungimea exactă a sectorului este de 15,5 kilometri, iar finanțarea urmează să fie asigurată prin Programul european SAFE – Security Action for Europe, dedicat proiectelor de infrastructură cu utilitate duală, civilă și militară.
Comparativ cu alte autostrăzi construite în România și în Europa Centrală și de Est, costul estimat pentru acest tronson al A8 este considerat exorbitant. În condiții similare de relief, costurile medii se situează între 8 și 15 milioane de euro pe kilometru, iar chiar și în zonele montane dificile rareori se depășesc pragurile atinse acum la Iași. Din acest punct de vedere, tronsonul Ungheni – Iași are toate șansele să devină cea mai scumpă autostradă din Europa raportat la kilometru construit.
Anterior, CNIR lansase separat la licitație acest segment sub forma tronsoanelor 4 și 5, însă procedurile au fost anulate la mijlocul lunii decembrie, conform unor anunțuri publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Cele două tronsoane însumau aceeași lungime de 15,5 kilometri și aveau o valoare estimată de 4,39 miliarde de lei, ceea ce ridică și mai multe semne de întrebare privind recalcularea costurilor.
Durata totală a contractului este estimată la 46 de luni, din care 10 luni sunt alocate proiectării și 36 de luni execuției lucrărilor. Contractul prevede însă o clauză specială de accelerare a legăturii cu Podul peste Prut. CNIR va acorda punctaj suplimentar ofertanților care își asumă realizarea, în maximum 18 luni, a segmentului de 2,77 kilometri dintre nodul rutier Golăiești și Podul de la Ungheni.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a subliniat importanța strategică a acestui tronson, inclusiv din perspectivă geopolitică. Potrivit oficialului, în cadrul aceluiași contract, constructorul va realiza și primii cinci kilometri din Autostrada Ungheni – Chișinău, pe teritoriul Republicii Moldova, între Podul peste Prut și centura municipiului Ungheni.
„România va construi, cu fonduri europene, primii kilometri de autostradă din Republica Moldova. Este un pas concret în conectarea Moldovei de peste Prut la Uniunea Europeană”, a declarat Horațiu Cosma, care a calificat proiectul drept unul cu valoare simbolică și strategică majoră.
Din punct de vedere tehnic, tronsonul A8 dintre Iași și Ungheni include o serie de lucrări complexe: 14 poduri și pasaje, două tuneluri, dintre care cel mai lung va avea aproximativ 1.700 de metri, precum și două noduri rutiere. Unul dintre acestea este un nod de perspectivă, care va asigura în viitor legătura cu Spitalul Regional de Urgență și Aeroportul Iași, iar cel de-al doilea este nodul rutier Golăiești.
Anunțul de participare la licitație urmează să fie publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice în zilele următoare, după apariția oficială în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Horațiu Cosma afirmă că 2025 este anul decisiv pentru Autostrada Unirii A8.
Potrivit acestuia, constructorii sunt deja desemnați pe aproximativ 230 de kilometri, de la Târgu Mureș la Târgu Frumos, celelalte sectoare aflându-se în diverse etape de licitație. Sectorul montan, cel mai dificil, este în faza de proiectare, iar primele lucrări ar putea începe în 2026. Oficialul estimează că tot anul viitor ar exista șanse reale ca șoferii să circule pe primii kilometri ai A8, în zona Târgu Mureș.
Cu toate acestea, în Moldova, costurile-record ale tronsonului Iași – Ungheni ridică întrebări serioase legate de eficiența cheltuirii fondurilor publice, de modul de proiectare și de capacitatea statului de a controla prețurile într-un proiect declarat strategic. Autostrada Unirii, cu o lungime totală de aproximativ 304 kilometri, rămâne una dintre cele mai așteptate investiții de infrastructură din România, dar și una dintre cele mai controversate.
Daniel BACIU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Noi licitații publice pentru închirierea locurilor de parcare
Reglări de... conturi în universitățile ieșene
Toaletele la preț de garsonieră, înlocuite cu toalete la preț de... autoturism nou!
Bebeluşul transferat de la Vaslui la Iaşi a murit în spital
Capsula generației Z, așezată în burta calului lui Ștefan cel Mare
În satele Iașului nu există niciun cabinet stomatologic școlar
Trei proiecte gigant ale Iașului, prăbușite între birocrație, procese și austeritate
Părintele Calistrat de la Vlădiceni, amendat cu 5000 de lei pentru discriminare
