Ieșenii care au franțuzit bucatele. Povestea primei cărți de bucate scrise de politicienii Unirii

* în 1841, Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi publicau la Iași prima carte de bucate tipărită în limba română * rețetele adunate de cei doi arată că întâlnirea dintre gusturile locale și bucătăria europeană se petrecea cu mult înaintea restaurantelor cu meniuri internaționale

Ieșenii care au franțuzit bucatele în urmă cu aproape 200 de ani sunt cunoscuți mai ales pentru contribuția lor la literatură, politică și modernizarea societății românești. Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi au intervenit însă și în bucătărie. În 1841, publicau la Iași „200 rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești”, considerată prima carte de bucate tipărită în limba română, potrivit Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași.

Volumul propunea o deschidere către gastronomia europeană. Autorii studiaseră lucrări în franceză și germană și adunaseră și rețete autohtone. În paginile cărții, preparatele se întâlneau cu sfaturi pentru păstrarea alimentelor, limpezirea vinului sau îndreptarea unei mâncări prea sărate. Bucătăria avea nevoie de inspirație, dar și de soluții practice.

O revoluție printre frigănele și găluști

Kogălniceanu trata cu umor această aventură editorială. Descriind cartea, anunța o „revoluție strașnică în toată Moldova întru chipul de a face frigănele și găluști”. Dincolo de ironie, demersul urmărea schimbarea gusturilor unei societăți care privea tot mai atent spre Occident. Biblioteca Națională a României prezintă volumul drept o carte de influență franceză, cu ambiții de înnoire culinară și culturală.

Publicul a răspuns. După ediția din 1841 au urmat cele din 1842 și 1846, iar primele două au avut tiraje de câte o mie de exemplare. Rețetele și sfaturile gospodărești găsiseră cititori într-o epocă în care circulația cărții românești era încă restrânsă.

Cât de străine sunt mâncărurile străine?

Povestea volumului ieșean deschide o întrebare care poate apărea și astăzi, în fața unei farfurii: de ce unele preparate venite de departe ne amintesc de mâncarea de acasă?

Causa limeña, de exemplu, are la bază cartofi pasați, asezonați cu ardei galben și lime. În variantele cu pește, combinația poate aminti unui român de scordoleaua dobrogeană, pregătită cu pește și cartofi. Gusturile și ingredientele diferă, însă asocierea de bază oferă un punct de recunoaștere între două tradiții îndepărtate.

Colțunașii, pierogi, ravioli și găluștele asiatice folosesc o altă idee familiară: aluatul care închide o umplutură. Carnea, brânza, cartofii sau legumele, grosimea foii și metoda de preparare schimbă rezultatul. Asia participă astfel la comparație, chiar dacă sosurile și condimentele pot face preparatele să pară foarte diferite.

Asemănarea nu dovedește, singură, că o rețetă provine din alta. Pentru stabilirea unei origini sunt necesare documente și cercetare istorică. Oamenii au putut găsi soluții apropiate pentru aceleași nevoi: hrană sățioasă, folosirea ingredientelor disponibile și păstrarea alimentelor.

Gustul de acasă se formează în timp

Cartea lui Kogălniceanu și Negruzzi surprinde un moment în care influențele străine erau selectate și aduse în limba cititorilor moldoveni. Existența unor manuscrise culinare românești mai vechi arată, de asemenea, că istoria rețetelor precedă apariția volumului tipărit la Iași.

De aceea, o mâncare poate avea o istorie mai călătoare decât lasă să se înțeleagă numele ei. Ceea ce o familie numește astăzi „rețeta noastră” poate păstra adaptări făcute de mai multe generații. Iar la Iași, întâlnirea dintre bucatele cunoscute și gusturile venite din afară are o mărturie tipărită de 185 de ani.

Maura ANGHEL