INCHIDE

Ieșenii fără asigurare pot merge gratuit la control medical. Ministerul Sănătății deschide accesul total la prevenție pentru toți românii

Ieșenii fără asigurare pot merge gratuit la control medical. Ministerul Sănătății deschide accesul total la prevenție pentru toți românii

 

* Ministerul Sănătății anunță o schimbare istorică * toți românii, inclusiv cei fără asigurare medicală, pot beneficia gratuit de consultații, analize și monitorizare prin medicul de familie * Iașul, unul dintre județele cele mai afectate de boli cronice și diagnostic tardiv, este chemat să devină un exemplu de mobilizare pentru sănătatea preventivă

La Iași, acolo unde spitalele sunt pline, iar cabinetele de medicină de familie abia mai fac față pacienților care vin doar când „nu se mai poate”, începe o nouă etapă. De acum, ieșenii pot merge gratuit la medicul de familie pentru controale și analize, chiar dacă nu au asigurare medicală. Măsura anunțată de Ministerul Sănătății schimbă regulile jocului și mută accentul din zona tratamentului în cea a prevenției.

Dr. Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a transmis un mesaj ferm: „Prevenția medicală trebuie să redevină o prioritate națională. Accesul liber la controale, analize și monitorizare pentru toți cetățenii, inclusiv cei neasigurați, este doar primul pas. Urmează schimbarea de mentalități. Verificarea stării de sănătate, chiar atunci când nu doare, salvează vieți”..

Pentru tinerii între 18 și 39 de ani, o vizită pe an la medicul de familie este suficientă pentru o evaluare completă a riscului individual și consiliere privind fumatul, alimentația, activitatea fizică sau greutatea corporală. Pentru cei trecuți de 40 de ani, Ministerul Sănătății oferă până la trei consultații gratuite anual, care includ evaluare, monitorizare și trimitere către analize gratuite, dacă este cazul.

Lista analizelor gratuite

În funcție de vârstă și de starea generală, medicul de familie poate recomanda analize gratuite precum hemoleucogramă, glicemie, colesterol, probe hepatice și renale. Femeile pot beneficia de test HPV, ecografie sau mamografie, iar bărbații peste 50 de ani pot face gratuit testul PSA pentru depistarea precoce a cancerului de prostată. De asemenea, testul pentru depistarea sângelui ocult în scaun rămâne una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a cancerului colorectal.

Ministerul Sănătății subliniază că și persoanele deja diagnosticate cu boli cronice – precum diabet, afecțiuni cardiovasculare sau renale – pot beneficia de consultații preventive pentru depistarea altor probleme de sănătate, înainte ca acestea să se agraveze. În cazuri speciale, medicii pot elibera trimiteri pentru investigații suplimentare, cum ar fi testarea pentru hepatitele B și C, pentru virusul HIV la femeile însărcinate sau pentru suspiciuni de cancer.

În Iași, unde statisticile arată creșteri alarmante ale cazurilor de diabet, cancer și hipertensiune, măsura are o importanță vitală. Este o oportunitate reală pentru ca oamenii să își verifice sănătatea fără costuri și fără teamă. Prevenția devine, astfel, o formă de responsabilitate personală și colectivă. „Nu mai așteptați să doară. Mergeți la medicul de familie măcar o dată pe an. Prevenția nu costă nimic, dar lipsa ei poate costa totul”, transmit reprezentanții Ministerului Sănătății.

Prin această decizie, România face un pas concret către o cultură a sănătății bazată pe educație, încredere și prevenție. Într-o țară în care mulți ajung la spital prea târziu, deschiderea accesului la consultații gratuite pentru toți reprezintă mai mult decât o măsură administrativă – este un gest de echitate și speranță. Pentru Iași, poate fi începutul unei schimbări reale: o comunitate care învață să aibă grijă de sine înainte ca boala să o oblige.

Clara DIMA

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!