Incendiu violent într-un bloc din Vaslui. Mai multe persoane au fost evacuate
Pompierii militari din Vaslui au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o garsonieră, 16 persoane fiind evacuate.
"Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD și o autospecială multifuncțională, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Vaslui, în blocul nr. 362 de pe strada Feroviari", au transmis serviciile de intervenție printr-un comunicat.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent într-o garsonieră situată la etajul 1 al imobilului, fumul extrem de dens inundând casa scării și alte două apartamente.
Pompierii au evacuat 16 persoane, alte 4 persoane autoevacuându-se până la sosirea echipajelor de intervenție.
Persoanele evacuate au fost evaluate, iar patru dintre acestea au necesitat prim ajutor calificat, o victimă fiind intoxicată ușor cu monoxid de carbon, alte trei persoane suferind atacuri de panică.
După acordarea primelor îngrijiri medicale, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
"Pompierii au lichidat într-un timp foarte scurt incendiul. În aceste momente se evacuează fumul din apartamente și de pe casa scării", au mai transmis autoritățile.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!