Încep plățile APIA, la Iași! Fermierii pot primi și 400 de euro/ha
* plata avansului la subvenbțiile agricole pe suprafață va demara pe pe 16 octombrie * în județul Iași, agricultorii au depus peste 15.500 de cereri, care acoperă o suprafață totală de peste 200.000 de hectare de terenuri agricole * numărul ridicat de solicitări confirmă importanța subvențiilor europene pentru menținerea competitivității fermierilor locali * mulți dintre agricultori spun că aceste fonduri sunt vitale pentru continuarea lucrărilor de toamnă și pentru pregătirea campaniei agricole din primăvara viitoare
Fermierii din întreaga țară, inclusiv cei din județul Iași, vor începe să primească avansul la subvențiile agricole începând cu data de 16 octombrie, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Pintea. Sumele puse la dispoziție sunt semnificative: peste 1,2 miliarde de euro vor ajunge la agricultori în următoarele săptămâni. „Între 16 octombrie și 30 noiembrie, perioadă în care se acordă plățile în avans, vom achita peste un miliard de euro, undeva între 1,2 și 1,3 miliarde de euro. Începând cu 1 decembrie, va urma plata finală, estimată la 300-400 de milioane de euro”, a precizat Adrian Pintea.
Oficialul MADR a subliniat că România are asigurate fondurile necesare pentru sprijinirea fermierilor, în contextul unui an agricol marcat de provocări. „Cel mai important lucru în acest moment este plata fermierilor. Îmbucurător este că avem acești bani”, a mai spus Pintea.
România a primit acordul Comisiei Europene pentru a achita în avans 70% din plățile directe pe hectar și cap de animal, iar crescătorii de animale și beneficiarii de măsuri de dezvoltare rurală vor primi 85% din plățile compensatorii.
Plățile vor fi gestionate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în baza cuantumurilor stabilite prin Planul Național Strategic 2023-2027.
Situația la Iași: peste 15.500 de cereri și 200.000 ha de terenuri agricole
În județul Iași, agricultorii au depus peste 15.500 de cereri, care acoperă o suprafață totală de peste 200.000 de hectare de terenuri agricole. Numărul ridicat de solicitări confirmă importanța subvențiilor europene pentru menținerea competitivității fermierilor locali.
Mulți dintre agricultori spun că aceste fonduri sunt vitale pentru continuarea lucrărilor de toamnă și pentru pregătirea campaniei agricole din primăvara viitoare. În contextul prețurilor crescute la inputuri și al incertitudinilor climatice, subvențiile reprezintă adesea o gură de oxigen pentru fermele mijlocii și mari, dar și pentru micii producători.
În 2025, agricultorii pot beneficia de mai multe tipuri de sprijin, care, cumulate, pot ajunge la 400 de euro pe hectar.
Un exemplu este schema PD 04 – plăți decuplate de producție, unde sprijinul este de 58 de euro/ha pentru exploatațiile între 10 și 30 de hectare. Însă condițiile sunt stricte: 85% din teren trebuie acoperit cu o cultură între 15 iunie și 15 octombrie; dacă se practică diversificarea culturilor, fermierii trebuie să însămânțeze cel puțin două culturi, iar cea principală nu poate depăși 70% din suprafață; în lipsa diversificării, este obligatoriu ca minimum 2% din suprafață să fie acoperită cu plante fixatoare de azot.
Pe lângă această schemă, fermierii pot încasa și sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS), unde se acordă 95 de euro/ha, la care se adaugă alte plăți complementare.
Specialiștii din sector spun că Iașul, cu una dintre cele mai mari suprafețe agricole din Moldova, va resimți direct impactul pozitiv al acestor plăți. „Subvențiile sunt esențiale pentru capitalul de lucru al fermierilor. Mulți folosesc aceste fonduri pentru plata arendei, a creditelor sau pentru achiziția de inputuri – semințe, îngrășăminte, motorină”, explică reprezentanții APIA. Daniel BACIU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unei eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
![]()
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
