Incident rutier la Suceava: Polițiști răniți într-un accident provocat de neacordarea priorității
O autospecială de poliție din cadrul Serviciului Criminalistic IPJ Suceava a fost implicată în această seară, în jurul orei 19:40, într-un accident rutier în timp ce se deplasa la o misiune operativă cu semnalele acustice și luminoase active. Coliziunea a avut loc cu un autoturism care ar fi schimbat direcția de mers fără a acorda prioritate, iar în urma incidentului trei persoane au fost rănite ușor.
O autospecială de poliție din dotarea Serviciului Criminalistic IPJ Suceava, în timp ce se deplasa cu utilizarea semnalelor acustice și luminoase la o misiune operativă sesizată prin SNUAU 112, a intrat în coliziune cu un alt vehicul care ar fi efectuat manevra de schimbare a direcției de mers, fără a acorda prioritate.
În urma evenimentului a rezultat ranirea ușoară a celor doi polițiști aflați in autospeciala de poliție, precum si a unui pasager din celălalt autoturism.
Ambii șoferi, au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!