Inechitate, subfinanțare, nerelevanță, calitate. România repetă aceleași 4 crize în educație

* un cunoscut expert ieșean în educație atrage atenția că educația românească merge de ani buni pe „pilot automat” * există proiecte, programe și digitalizare, dar fără un salt real în învățare * între speranța unei reforme sistemice și soluțiile locale care creează „insule de normalitate”, lipsește piesa esențială: un lider curajos, susținut pe termen lung, care să atace frontal cele patru probleme vechi și încă vii – inechitatea, subfinanțarea, nerelevanța și lipsa de calitate

La final de 2025, imaginea educației din România poate fi rezumată simplu: sistemul funcționează, dar funcționează inert, atrage atenția prof. dr. Liliana Romaniuc, expert în educație și președinte fondator al Asociației Române pentru Literație. Ministerul rulează de prea mult timp pe „pilot automat”, iar școala a învățat să supraviețuiască în acest regim. „ Există un reper care ne urmărește de aproape două decenii: Raportul România Educației, România Cercetării (2007/2008) a identificat patru mari vulnerabilități – inechitatea, subfinanțarea, nerelevanța și lipsa de calitate. Au trecut 18 ani și, cu nuanțe, ele rămân semnătura sistemului. În acest timp, am făcut lucruri vizibile: am digitalizat, am schimbat programe, am lansat proiecte peste proiecte, am dotat școli. E bine că s-au întâmplat, dar adevărul incomod e acesta: învățarea nu s-a îmbunătățit proporțional. De aceea, nu mai e suficientă o nouă reformă declarativă. Avem nevoie de treabă riguroasă, cu date, cu realism, cu priorități și cu consecvență”, a spus prof. dr. Liliana Romaniuc.

În opinia sa, un ministru cu miză unică ar începe exact de aici: ar lua cele patru probleme și le-ar transforma într-un plan multianual, cu măsuri clare și termene asumate. Reducerea analfabetismului funcțional, regândirea formării inițiale a profesorilor, salarizarea corectă la intrarea în profesie, sprijin real pentru școlile rurale și cele din medii defavorizate, management școlar profesionalizat, mai multă autonomie pentru școli și o administrație educațională mai eficientă – acestea pot deveni obiective strategice, nu simple liste de intenții.

„Dar există o condiție fără de care schimbarea sistemică rămâne o poveste frumoasă: timpul. Mandatele scurte nu produc reforme, produc doar începuturi. Exemplele istorice arată că atunci când educația a avut o direcție, a avut și continuitate: miniștri cu viziune, echipe de profesioniști, strategie și sprijin politic pe mai multe mandate. În plus, liderii care au schimbat ceva au avut un numitor comun: au iubit cartea și învățarea, au avut performanță în viața lor înainte de funcție și au construit fără resentimente”, a mai spus expertul în educație.

Dan DIMA