Îngrijitoarele din Iași câștigă de două ori mai puțin decât în Italia

* în timp ce o badantă câștigă în Italia aproape 1.200 de euro/lună, la Iași abia dacă ia în mână 500 de euro, adică salariul minim pe economie * deși economia îngrijirii este una dintre cele mai mari piețe de muncă ale orașului, este și una dintre cele mai prost plătite * acesta este motivul pentru care exodul îngrijitoarelor către Italia nu se mai oprește

La Iași, economia îngrijirii este în zona gri. Nu există un registru pentru bone, îngrijitoare de bătrâni, femei care fac menaj cu supraveghere, lucrătoare casnice plătite informal sau persoane care intră și ies zilnic din casele altora pentru a acoperi nevoi de dependență, boală ori vârstă. Dar există cifre care arată dimensiunea presiunii – în județ sunt 35.045 de persoane cu handicap, dintre care 31.147 adulți și 3.898 copii. Numai această categorie arată cât de mare este baza de nevoie de însoțire, sprijin și îngrijire zilnică. În plus, Direcția de Asistență Socială are un compartiment separat pentru asistenți personali și indemnizații pentru persoanele cu handicap grav, semn că vorbim despre o nevoie structurală, nu despre o nișă socială.

Peste această realitate se așază și presiunea demografică. Anuarul Statistic al județului Iași arată un indice de îmbătrânire de 121,2 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani, cel mai ridicat din țară, ceea ce înseamnă mai multă dependență, mai multă nevoie de ajutor la domiciliu și mai multă muncă de îngrijire mutată, discret, în casele oamenilor. Cu alte cuvinte, Iașul are tot mai multă nevoie de îngrijire, dar continuă să o trateze ca pe o muncă secundară.

Muncă grea, câștiguri infime

Pe piața locală, o bonă full-time poate câștiga între 3.500 și 4.000 de lei pe lună, iar pentru program ocazional tarifele medii sunt de 30-40 de lei pe oră. Tarifele diferă mult în funcție de cartier, experiență și disponibilitate. Sunt sume care par decente doar pe hârtie; în realitate, ele acoperă muncă fizică grea, disponibilitate emoțională continuă și, adesea, program elastic, fără delimitări clare între viața personală și muncă.

Pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav, legea leagă venitul de salariul minim și de grila din asistența socială. În 2026, sunt indicate repere de 4.050 de lei brut, cu urcare la 4.325 de lei brut de la 1 iulie, adică minim pe economie, cu venituri nete care rămân modeste pentru o muncă permanentă, de uzură, făcută de multe ori în familie. În paralel, prestațiile pentru adulții cu handicap grav rămân reduse: DGASPC Iași afișează un total de 728 de lei pe lună pentru indemnizația și bugetul complementar al adultului cu handicap grav, mult prea puțin pentru a acoperi costul real al îngrijirii.

În Italia, diferența devine aproape umilitoare pentru piața din România. Tabelele salariale pentru munca domestică arată că o badantă pornește de la 1.193,84 euro pe lună, iar pentru asistență nocturnă suma ajunge la 1.372,91 euro. Pentru munca la oră, reperul este de circa 8,30 euro. Acolo, îngrijirea este muncă reglementată, cu grile, nivele și costuri clare. Aici, în prea multe cazuri, rămâne „o înțelegere”. Chiar dacă la Iași, economia îngrijirii ține orașul în viață, dar orașul nu o tratează ca pe o infrastructură esențială. O plătește prost și o împinge, adesea, în zona cenușie dintre serviciu, sacrificiu și datorie. Iar câtă vreme Italia plătește îngrijirea ca meserie, iar Iașul o cumpără la limita rezistenței, exodul nu va fi o excepție, ci regula.

Teona SOARE