La Casa Balș, o seară în care cartea și muzica au avut ecou

* lansarea volumului „Fabricantul de amintiri” s-a transformat într-o întâlnire despre sens, identitate și memoria pe care o construim conștient * evenimentul a fost dublat de un concert caritabil dedicat copiilor din medii sociale defavorizate

Sunt evenimente care nu “se întâmplă”, ci se așază. Nu lasă în urmă doar fotografii, ci un fel de liniște luminoasă în care îți dai seama că ai participat la ceva mai mult decât o lansare: ai fost martor la o întâlnire între oameni, între arte, între rosturi. Așa a fost seara de la Casa Balș, unde volumul „Fabricantul de amintiri” a fost primit nu ca un produs editorial, ci ca o invitație la reflecție — una care nu cere solemnitate, ci sinceritate.

Întâlnirea a fost moderată de prof. univ. Aurora Ciucă, un nume care poartă în sine o dublă credibilitate: rigoarea cadrului universitar și finețea unui avocat apreciat, dublate de apartenența la Uniunea Scriitorilor. Prezența sa a dat serii o claritate rară: acel tip de ordine calmă în care emoția nu e lăsată să devină zgomot, ci e condusă spre sens.

Când literatura nu vine singură: concertul caritabil ca prelungire naturală

Evenimentul a fost dublat de un concert caritabil, iar această asociere nu a părut o anexă, ci o continuare firească: ideea de memorie cu rost s-a tradus în gest concret, comunitar. Corul Cantissimo al Universității Naționale de Arte „George Enescu”, dirijat de lector univ. dr. Consuela Radu-Țaga — dirijorul Corului Filarmonicii Moldova — a oferit acea densitate sonoră care, paradoxal, nu apasă, ci ridică. Nu e ușor să ții o sală în același timp atentă și mișcată; Cantissimo a făcut-o prin disciplină, dar și prin acea căldură a cântului care nu se învață doar din partituri.

Apoi, trei tineri de la Colegiul Național „Octav Băncilă” — Eva Bătrânu, Juan Luis Jimenez Vînău (pian) și Sofia Enoiu (pian) — au oferit “delicii muzicale” nu în sensul ornamental al cuvântului, ci în sensul rar: muzică interpretată cu inteligență, cu curaj și cu o naturalețe care nu cere validare. Au fost momente în care se simțea că publicul nu mai “ascultă”, ci stă într-o atenție deplină, ca într-o rugăciune laică.

În aceeași linie a expresiei scenice, balerinii coordonați de prof. Cornelia Luchian au adăugat serii o dimensiune vizuală care nu a concurat cu cartea, ci a completat-o: corpul ca memorie, gestul ca poveste, ritmul ca limbaj fără explicații.

O carte despre „Omul din spatele carierei” și despre negocierile invizibile din noi

„Fabricantul de amintiri” vine cu o promisiune discretă, dar puternică: aceea de a muta privirea de pe realizări pe ceea ce le dă substanță. Nu “ce ai făcut”, ci “cine ai fost în timp ce făceai”. E o temă contemporană, dar abordată fără clișee motivaționale; mai degrabă ca o anchetă interioară, cu întrebări care nu flatează. „Este al doilea volum al meu, apărut într-un moment în care profesionistul din mine a simție nevoia de a face o echipa mult mai bună cu Omul din spatele carierei astfel încât drumul lor împreună, ceea ce înseamnă întregul Eu, să fie mai plin de Sens și Rost.
Spunem despre amintiri că sunt o sumă clipelor trăite, conștient sau nu, și m-am gândit cum ar fi dacă aceste amintiri ar veni din viitor? Dacă le-am construi noi, ca un arhitect atent la ceea ce facem cu suflet, nu doar din știință. Aceasta este diferența dintre CV, care este semnat de profesionist, și Povestea personală, care este scrisă de Omul din spatele carierei.. Astfel, amintirile mele din viitor capată logică pentru că nu doar timpul trece prin noi, ci și noi prin timp și astfel putem lăsa în urmă amintiri pline de Rost”, a spus autoarea cărții, Maura Anghel, jurnalist la cotidianul Evenimentul Regional al Moldovei.

Seara a fost încheiată cu Rapsodia Română de George Enescu, interpretată excepțional la pian de către Eva Bătrânu și Juan Luis Jimenez Vînău. Alegerea nu a fost doar “frumoasă”, ci potrivită: Enescu are felul lui de a pune laolaltă identitate, memorie și vibrație colectivă. Iar detaliul că piesa a răsunat de Ziua Națională a României și la Madrid, într-un eveniment de excepție, a adăugat serii un arc simbolic: cultura ca punte, nu ca ornament.

Teona SOARE