Leroy Merlin, locul unde creșterea înseamnă oameni, viziune și bucuria de a fi împreună
Dimensiune font:
* compania franceză deschide astăzi la Iași al doilea magazin și al 23-lea din țară
Cum se naște o companie care își merită locul nu doar în topul afacerilor, ci în inimile oamenilor? Prin viziune. Dar nu orice viziune, ci una care înțelege că dezvoltarea adevărată nu se măsoară doar în cifre și expansiune, ci în oameni, în gesturi, în curajul de a sprijini, în capacitatea de a dărui încredere.
Ca preambul la deschiderea celui de-al doilea magazin Leroy Merlin din Iași, întâlnirea de astăzi a fost mai mult decât o simplă inaugurare: a fost o poveste despre cum o companie poate deveni parte dintr-o comunitate, dintr-o cultură locală, dintr-un viitor comun.
„Strategie curajoasă înseamnă un potențial exploatat”, a spus rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof. univ. dr. Liviu George Maha, subliniind nu doar dimensiunea economică a extinderii, ci și implicarea reală în formarea tinerilor. Când o companie deschide porțile pentru studenți, când le oferă practică, îndrumare și acces la realitatea unui business internațional, nu doar crește – ci ajută o întreagă generație să prindă rădăcini profesionale. „Relația cu Leroy Merlin este una descentralizată, umană, vie, în care sprijinul nu înseamnă doar bani, ci timp, dedicație și valori împărtășite. Iar asta contează enorm”, a continuat rectorul UAIC, reinterând și poziția sa de economist, dar și de îndrumător, de peste două decenii, a studenților în cadrul stagiilor de practică ce îîi vor defini ca viitori antreprenori.
Aceeași idee a fost întărită de echipa locală, de angajați și parteneri. „Am pus una dintre ultimele piese în puzzle, aducând compania Leroy Merlin alături de noi”, a declarat Mihaela Adam, directorul Mall Moldova, compexul unde Leroy Merlin a ales să-și deschidă al doilea magazin din Iași. Piesele nu sunt doar clădiri, produse sau investiții, ci sunt oamenii. Cei care muncesc, care construiesc, care inspiră.
„Pasul de defilare începe întotdeauna cu stângul”
O poveste frumoasă a fost spusă de Radu Grădinaru, consulul onorific al Franței la Iași. O poveste personală, cu accente emoționante, despre cum, în 1994, ca bursier român, a fost stagiar într-un magazin Leroy Merlin din nordul Franței. Atunci a descoperit ce înseamnă un model de comerț profesionist, uman și atent la detalii. A revenit ca angajat al grupului, iar în 2000, ca antreprenor român, a livrat primele căsuțe de grădină – începutul unei colaborări de 25 de ani care a crescut firesc, în pas cu el, și în care a livrat peste 100.000 de căsuțe de grădină în toată Europa.
„Pasul de defilare începe întotdeauna cu stângul, dar următorii au fost drepți, buni, constructivi, profitabili pentru ambele părți. De aceea, și azi mă simt parte din spiritul Leroy Merlin pentru că, odată ce ai pășit în această cultură, o duci cu tine mereu”, a spus Radu Grădinaru.
Viziunea sănătoasă a unei companii nu are multe ingrediente, ci doar pe cele care te îndeamnă să crezi în oameni înainte să devină „profesioniști”, să investești în studenți care acum învață, în bursieri care visează, în angajați care vor să crească. Să creezi spații în care oamenii lucrează împreună, se susțin, își recunosc munca și construiesc încrederea unii în alții.
* * *
Povestea Leroy Merlin a început în 1923, în nordul Franței, ca afacere de familie specializată în bricolaj și construcții. În timp, s-a transformat într-un lider internațional în retailul DIY, prezent în peste 15 țări. Dar esența a rămas: grija față de client, angajați și comunitate.
La Iași, se scrie un nou capitol. Unul în care tinerii au șansa de a învăța, companiile locale se dezvoltă, iar oamenii se simt parte dintr-o familie profesională. Pentru că, așa cum spunea Mathieu Bauduin, CEO Leroy Merlin România, „cei mai mulți de aici veți forma în timp o adevărată familie”. La mijlocul acestei povești, o idee simplă strălucește: nicio companie nu poate crește dacă nu creștem împreună.
La Leroy Merlin, e o magie. Așa cum doar Merlin știe să o facă, de-a lungul sutelor de ani.
Maura ANGHEL
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Adauga comentariul tau