Masa elevilor, de două ori mai ieftină decât prânzul angajaților

* la Iași, prânzul are două prețuri * elevii din Programul „Masă sănătoasă” intră într-un plafon de stat de 16,5 lei/zi, în timp ce piața cere cel puțin 35 de lei, cât costă majoritatea meniurilor zilnice

În Iași, prânzul nu mai e doar un obicei. A devenit o linie de separație între două moduri de a trăi în același oraș: economia plafonului și economia alegerii. Spre exemplu, pe hârtie, mulâi elevi au un „prânz guvernamental” definit clar. În 2026, Programul național „Masă sănătoasă” înseamnă acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unei mese calde sau, unde nu se poate, a unui pachet alimentar, „în limita unei valori zilnice de 16,5 lei/beneficiar, inclusiv TVA”. Actul care stabilește regula precizează și ideea-cheie pentru comparație: această limită este un plafon care trebuie să facă posibil programul, nu un preț „de meniu” ca în piață.

În județ, în program sunt incluse 48 de unități și 24.244 de beneficiari, cu 703 mai mulți decât în 2025, când fuseseră 23.541. Tot atunci este menționată și creșterea alocației zilnice la 16,5 lei. Cifrele sunt importante pentru că arată că nu vorbim despre un experiment, ci despre o infrastructură: zeci de mii de porții care trebuie să apară zilnic, indiferent de scumpiri, de distanțe și de capacitatea locală de a găti sau livra.

„Meniul zilei – doar 35 lei”

În comparație, „cantina corporate” (care, în realitate, înseamnă meniul zilei, autoserviri, livrări, catering) funcționează după regula opusă: cât cere piața. Aici, prânzul se cumpără, se schimbă, se personalizează și se plătește pentru comoditate. Și tocmai de aceea, ca reper de piață, apar tot mai des meniuri promovate la 35 lei – un prag suficient de răspândit încât să devină „prețul psihologic” al prânzului de birou. Un exemplu public, asumat în marketing, îl arată explicit: „Meniul zilei – doar 35 lei”.

După cum se vede, prânzul unui elev este finanțat la un plafon aproape de două ori mai mic decât un prânz de birou frecvent întâlnit în piață). Diferența devine și mai mare în zilele în care prânzul de oraș urcă peste acest prag sau când intervin costuri de livrare și comenzi minime – iar unele pagini de livrări din Iași menționează chiar și praguri/condiții comerciale care împing nota finală în sus (de la „valoarea minimă a unei comenzi” în anumite zone).

Dar povestea nu e doar despre preț, ci despre ce intră în preț. În cei 16,5 lei, școala trebuie să încapă și partea invizibilă: organizare, transport, ambalare, timpi, plus constrângerea că masa trebuie să ajungă la copil „zilnic” și „la timp”, într-un sistem public cu proceduri. În cei 35 lei, piața vinde și invizibilul: rapiditate, predictibilitate, opțiuni, confortul de a nu-ți întrerupe ziua.

După cum se vede, prânzul este o afacere rentabilă dacă ar fi să ne raportăm doar la sectorul IT&C din județ, care a ajuns la circa 15.000 de salariați, cu 2.254 de firme active și venituri totale de 864,9 milioane euro – cifre care explică de ce piața prânzului „de birou” nu e un capriciu de nișă, ci o rutină pentru mii de oameni. În același județ, aceeași masă de prânz e împinsă de două motoare diferite. Unul e plafonat de stat la 16,5 lei și trebuie să acopere un lanț întreg, celălalt e preț de piață, cu 35 lei ca reper vizibil și repetat. Nu e o competiție între farfurii. E o radiografie a două economii care trăiesc una lângă alta.

Dan DIMA