Moarte ciudată într-un tramvai din Iași - O tânără de doar 24 de ani ar fi făcut infarct
O tânără de 24 de ani a murit, marţi, după ce ar fi suferit un infarct în timp ce se afla într-un tramvai, în municipiul Iaşi.
Ea urcase în mijlocul de transport în staţia din Piaţa Unirii, iar după doar câteva minute i s-a făcut rău. Tânăra a fost resuscitată de o persoană aflată în zonă, după care a fost preluată de către un echipaj SMURD.
Medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi, a declarat că inima tinerei a fost repornită, dar activitatea cardiacă a rămas una redusă. Ea a decedat ulterior la spital.
„Necropsia va arăta exact ce s-a întâmplat. Am avut foarte puţin timp la dispoziţie în care activitatea cardiacă a fost prezentă pentru a putea stabili un diagnostic precis. Am iniţiat o investigaţie prin computer tomograf pentru a verifica posibilitatea unei disecţii de aortă. Avea o activitate cardiacă redusă, iar inima s-a oprit din nou. Am efectuat resuscitarea pentru a treia oară, însă, din păcate, nu am mai reuşit să o salvăm”, a afirmat medicul Diana Cimpoeşu.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!