INCHIDE

Nevoia îmbunătățirii reglementării conceptului de înstrăinare părintească în contextul protecției drepturilor copiilor

Nevoia îmbunătățirii reglementării conceptului de înstrăinare părintească în contextul protecției drepturilor copiilor

Președintele Asociației „Justiție pentru minori” Iași, avocat Geta Lupu, a participat la ediția a VII-a a Conferinței internaționale de drept civil cu tema „Familia între evoluția ca nevoie și reperele sale fundamentale”, desfășurată timp de două zile la Facultatea de Drept a Universității București.
În cadrul lucrărilor au luat cuvântul profesioniști relevanțo ai dreptului din România, Brazilia, Cuba, Italia, Peru și Spania, care se bucură de o largă recunoaștere profesională la nivel național și internațional. De asemenea, cu acest prilej a avut loc lansarea volumului „Dreptul familiei”, curs universitar, Editura Hamangiu 2024, autor Conf.dr.Lucia Irinescu, UAIC, precum și monografia „Autoritatea părintească exclusivă” - autor Bogdan Dumitru Moloman.
Unul dintre subiectele aflate în centrul preocupărilor Asociației „Justiție pentru minori”, înstrăinarea părintească, a suscitat intense dezbateri în cadrul conferinței. Specialiștii prezenți au confirmat complexitatea fenomenului, precum și importanța deosebită a adoptării unor măsuri coordonate între profesioniștii din domeniul asistenței sociale și protecției drepturilor copilului, astfel încât copiii să aibă cât mai puțin de suferit în urma unor astfel de situații delicate.
„Preocuparea noastră este diminuarea înstrăinării părintești, prevăzută în Legea 123/2024 pentru modificarea și completarea Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, ca formă a violenței psihologice exercitate de părinți asupra copiilor, astfel încât aceștia manifestă ostilitate și reținere, ajungând să fie traumatizați. Am încredere ca dispozițiile legislației care vizează ocrotirea și protejarea copiilor, mai ales a celor aflați în risc de vulnerabilitate, pot fi îmbunătățite gradual, prin dinamizarea cooperării profesiilor chemate să aplice aceste prevederi legale. În acest fel, sunt convinsă că vom reuși ca practica judiciară neunitară, care generează impredictibilitate, să fie exponențial diminuată”, a subliniat președintele Asociației „Justiție pentru minori”, Geta Lupu.
 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!