INCHIDE

Noi premii pentru elevii de la Info

Noi premii pentru elevii de la Info

Încă o reuşită a elevilor de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil”. Shaan şi Surya Salian au obţinut premiul II la prestigioasa competiţie „Science4All” organizată de Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu” din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” Iaşi. 

La competiţie au participat peste 350 de elevi din toată România, cu sprijinul şi îndrumarea a 120 de profesori dedicaţi. Aceşti participanţi au reprezentat 115 instituţii de învăţământ.

Proiectul „Stimularea colaborării şi interesului elevilor pentru ştiinţă şi inovare prin cercetare şi explorare - Science4All” îşi propune familiarizarea elevilor de liceu şi de gimnaziu cu mediul universitar în ceea ce priveşte activităţile ştiinţifice şi de inovare.

Tematica generală a proiectului este orientată spre explorarea interdisciplinară STEAM, prin activităţi practice şi interactive specifice ştiinţelor inginereşti şi domeniului: Energie, mediu şi schimbări climatice.

În cadrul proiectului se susţine inovarea în programe STEAM şi apropierea elevilor şi tinerilor de experimente ştiinţifice prin experienţe de învăţare, proiecte lucru în echipă, vizite în laboratoare, prelegeri ale cercetătorilor în şcoli şi licee, dezbateri, concursuri, evenimente asociate „Săptămâna Ştiinţei în Şcoli”. Susţinerea activităţii elevilor în platforme de tip Fab-Lab.

O acţiune inovatoare va consta în elaborarea unui Ghid al elevului cercetător, care va conţine, noţiuni de etică şi de bune practici folosite în ştiinţă, cercetare şi inovare. Se presupune că din numărul mare de elevi vizaţi se vor remarca unii cu abilităţi şi bune perspective de a profesa în viitor în domenii ştiinţifice.

Prin implementarea proiectului se va introducere un concept nou de „Mic univers al ştiinţei” în şcoli şi licee. Această colecţie va include un volum ştiinţific al concursurilor propuse în prezentul proiect. Laura RADU

 

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!