Număr record de turiști, în capitala Moldovei
Dimensiune font:
Anul 2024 a atras la obiectivele turistice din Iași cifre record la capitolul turiști. Palatul Culturii a avut peste 380.000 de vizitatori, din care mai bine de jumătate au fost turiști, iar bojdeuca lui Ion Creangă a numărat peste 60.000 de oameni care i-au călcat pragul. În continuare cel mai mare număr de persoane ajunge la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, dar turismul ecumenic nu aduce și venituri orașului. Specialiștii în turism spun că potențialul Iașului la acest capitol este unul uriaș, iar de la an la an creșterea este tot mai mare.
Principalul punct de atracție în Iași este Palatul Culturii, iar în 2024 s-au înregistrat recorduri în privința numărului de turiști care au ajuns aici.
Evenimentele dintre cele mai diverse, dar și obiectele noi aduse în expoziție, ori scoase la lumină din tezaurul muzeelor sau noile încăperi deschise publicului au făcut ca anul trecut să fie unul al recordurilor pentru Palat. „A fost un an plin de evenimente, un an frumos, un an bun pentru Palatul Culturii. A fost cel mai bun an din istoria Palatului. Am avut o creștere cu 11% a veniturilor propii și a numărului de vizitatori, o creștere cu 26% a evenimentelor găzduite sau create de Palatul Culturii. Am avut cu 40% mai puțini bani decât în 2023. Noi zicem ca a fost doar începutul a ceea ce va fi Palatul. Încercăm sa diversificăm ceea ce oferim aici. Cred că una dintre variantele salvatoare e diversificarea paletei de evenimente realizate aici. Are potențial de creștere turismul în Iași. Este într-o continuă creștere. Iașul e un mare devorator de cultură clasică”, spune Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii
Muzeul de istorie, cel mai vizitat
Peste 80.000 de turiști au vizitat doar Muzeul de Istorie din cadrul Palatului Culturii, dar foarte mulți vizitatori au fost atrași și de Galeria de artă europeană, un spațiu nou care seamănă izbitor cu cele pe care le vedem în marele muzee celebre ale lumii. „Este prima dată când vin la Galeria de artă europeană și mă bucur foarte mult că avem un spațiu în Iași care seamănă cu spațiile din muzeele mari, cunoscute, din Europa. Eu din feedbackul pe care l-am primit de la prieteni din alte orașe sau din alte țări, Iașul este un oraș frumos și ar reveni cu drag”, spune o tânără aflată în vizită la Palat.
Record și la Bojdeucă
La un an de la redeschidere, bojdeuca lui Ion Creangă din Țicău a atras ca un magnet turiștii în 2024.
Zeci de mii de oameni au venit aici din toată țara pentru a vedea căsuță unde a locuit marele scriitor și povestitor. „Aici, la Bojdeucă, şi-a scris Creangă întreaga operă. Toate poveştile, povestirile, basmul Harap Alb, Amintirile din copilărie... Pentru turiști sunt foarte interesante lucrurile care i-au aparținut lui Creangă. Călimară cu tocul cu care a scris, masa, suportul pentru tocuri. Anul 2024 a fost un an bun pentru bojdeucă, unul din cei mai buni din câți îmi amintesc eu. Am avut peste 60.000 de vizitatori, cam 90% dintre ei au fost turiști. Cu siguranță au fost mai mulți vizitatori în Iași anul trecut, interesați de tot ceea ce are orașul de oferit. Iașul e un oraș cu un potențial mare, nu degeaba e denumit capitala culturală a României”, spune George Drâmbei, muzeograf.
Un potențial care nu este exploatat la maximum
„Iașul are un potențial imens, nu doar pentru turismul cultural, ci și pentru ca poate oferit turism ecumenic, religios, nu doar datorită pelerinajului la Sfanta Parascheva, ci pentru că avem mănăstiri și biserici multe. De asemenea, poate oferi și un turism oenologice pentru că avem multe crame, chiar și în oraș. Iașul poate fi atractiv și pentru tineri, avem un număr mare de concerte, de festivaluri. Încă suntem ceva mai în urmă pe partea de infrastructură, e mai greu de ajuns la Iași, îmi spun și turiștii și acesta e un minus”, explică Irina Tacu Cociu, ghid turistic.
„Sunt student în Iași, am rămas aici, iar eu cred că orașul are mare potențial turistic. Din păcate, nu e folosit la maximum potențialul ăsta. Încă se mai pot face evenimente culturale și pentru tineri”, spune Șerban, un tânăr din Iași.
Mitropolia, principala atracție
De departe, însă, turismul ecumenic este cel care aduce cel mai mare număr de oameni la Iași, veniți din toată țara. În luna octombrie, cu prilejul pelerinajului la Sfânta Parascheva, peste jumătate de milion de persoane ajung la Iași în decurs de câteva săptămâni.
Din păcate, însă, acest gen de turism aduce mai puține venituri orașului.
Cei mai mulți vin doar pentru a se închină la moaștele Sfintei, nu-și iau cazare și de cele mai multe ori nici măcar nu mănâncă în oraș, ci vin cu pachet de-acasă.
Maria STANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau