O fugară căutată de Franța pentru jaf armat, reținută la Botoșani
Scene ca într-un film polițist la granița României, luni după-amiază! O femeie condamnată la 15 ani de închisoare pentru jaf armat și apartenență la un grup infracțional organizat a fost capturată în momentul în care încerca să intre în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, din județul Botoșani.
Femeia, în vârstă de 43 de ani, cetățean al Republicii Moldova, călătorea ca pasager într-un mijloc de transport și spera să treacă neobservată. Verificările polițiștilor de frontieră au scos însă la iveală faptul că pe numele ei era emis un mandat internațional de arestare de către autoritățile franceze.
Condamnarea este una extrem de severă: 15 ani de închisoare pentru jaf armat și aderare la un grup infracțional organizat, fapte pentru care femeia era căutată la nivel internațional.
Imediat după confirmarea alertei, aceasta a fost reținută și predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, urmând procedurile legale pentru punerea în executare a mandatului emis de autoritățile franceze.
Captura demonstrează încă o dată eficiența cooperării internaționale dintre autoritățile de aplicare a legii și sistemele europene de urmărire a persoanelor condamnate. Nicolae DRUMEA