O treime din satele Iașului sunt mai mici decât o sală de cinema

* în spatele statisticilor reci se ascunde un colaps rural * o treime dintre satele Iașului au sub 500 de locuitori * dispar încet, fără să facă zgomot, pierdute între dealuri, drumuri prăfuite și o tăcere care ține loc de politică publică

O eventuală reformă administrativ-teritorială a scos la lumină o realitate incomodă: satele pierdute ale Iașului, despre care au auzit doar recenzorii, primarii și locuitorii rămași. În rest, ele sunt ascunse între dealuri, drumuri îndepărtate și statistici. Conform datelor definitive ale Recensământului Populației și Locuințelor din 2021, județul Iași are 418 sate, iar 157 dintre ele – adică aproape o treime – au sub 500 de locuitori.

Cifrele par abstracte, dar spun o poveste clară. Iepureni, din comuna Andrieșeni, are 74 de locuitori. Gura Văii, din Strunga, are 73. Corcodel, din Grajduri, doar 42. Alte exemple: Cucova (comuna Strunga, 121), Vladomira (comuna Trifești, 261), Vâlcica (comuna Tătăruși, 264), Șendreni (comuna Victoria, 269), Iacobeni (comuna Vlădeni, 273), Broșteni (comuna Vlădeni, 440), Vâlcelele (445). Sunt sate care n-ar putea umple o sală de cinema. În unele, toți locuitorii ar încăpea într-un microbuz. În altele, întreaga populație locuiește pe două ulițe.

Localități pe cale de dispariție

Sub pragul de 500 de locuitori, o localitate își pierde funcționalitatea. Nu mai poate susține o școală, un dispensar, o infrastructură de bază. Costurile publice cresc pe măsură ce populația scade, iar serviciile se concentrează în centrele comunale. Pentru primării, aceste sate au devenit puncte administrative fără potențial de dezvoltare.

Fenomenul are cauze multiple: migrația tinerilor, îmbătrânirea accelerată, lipsa locurilor de muncă, infrastructura deficitară. Iașul urban se extinde și prosperă, dar ruralul îndepărtat se goleşte. Contrastul este abrupt: o zonă metropolitană dinamică înconjurată de un hinterland demografic în declin. Este o fractură între două lumi – una care crește și una care dispare.

Consecințele sunt profunde. Pe lângă scăderea populației, se pierde o întreagă rețea de memorie rurală: tradiții, meșteșuguri, identitate. Satele mici nu mai pot fi considerate doar o chestiune de statistică, ci una de coerență teritorială. Fără o strategie de intervenție – economică, educațională, socială – harta Iașului riscă să devină o geografie a golului.

„O treime din satele Iașului sunt mai mici decât o sală de cinema” nu e doar o formulă plastică. Este un diagnostic. Dincolo de cifre, se află o lume întreagă care dispare încet, între dealuri, drumuri prăfuite și tăcerea rămasă în locul vocilor.

Dan DIMA