Operație în premieră la Spitalul Vaslui. Un tânăr paralizat a fost salvat
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, diagnosticat cu terapareză, a fost operat cu succes de o echipă de medici ai Secției Ortopedie - Traumatologie de la Spitalul Județean de Urgență 'Sfânta Chiriachi' Vaslui, intervenția fiind realizată în premieră în unitatea medicală.
Tânărul din județul Iași a suferit în anul 2016 un grav accident la bazinul de înot rămânând paralizat.
După multiple ședințe de kinetoterapie, s-a reușit recuperarea funcției membrelor superioare în proporție de 80%, pacientul rămânând în continuare dependent de un fotoliu rulant, dar de aproximativ trei ani el a dezvoltat o anchiloză în extensie a șoldului stâng, fapt ce nu îi mai permitea să stea în șezut și nici să utilizeze fotoliul rulant.
'În aceste condiții, îngrijirea lui a devenit deosebit de dificilă, acesta dezvoltând escare și multiple alte complicații. Pacientul s-a adresat mai multor spitale din Iași și din țară, dar a fost refuzat din cauza dificultății și complexității operației. Într-un final, s-a prezentat și la spitalul nostru, unde cazul a fost preluat de specialiștii secției. Echipa medicală formată din medicii ortopezi Vlad Acatrinei, Armand Puiu și Cristian Istov și medicul de terapie intensivă Adrian Candrea a realizat cu succes intervenția chirurgicală complexă prin care s-a reușit mobilizarea articulației șoldului stâng, fiind tratată cu succes patologia ortopedică', au precizat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Vaslui pe pagina de Facebook a instituției.
În urma intervenției chirurgicale, pacientul poate utiliza din nou fotoliul rulant, el redobândind astfel un grad mai mare de autonomie.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!