INCHIDE

Pe muchie de cuțit! 7,4 miliarde lei în pericol dacă Autostrada Suceava – Siret nu pornește acum!

Pe muchie de cuțit! 7,4 miliarde lei în pericol dacă Autostrada Suceava – Siret nu pornește acum!

România intră în alertă maximă! Guvernul a dat undă verde pentru indicatorii tehnico-economici ai tronsonului Suceava – Siret, parte din Autostrada Moldovei – A7, un proiect de interes strategic național, vital pentru dezvoltarea economică, securitatea țării și legătura cu Uniunea Europeană. Dar timpul e extrem de scurt – dacă licitațiile nu sunt finalizate până în mai, România riscă să piardă 7,4 miliarde lei din fondurile programului SAFE, bani europeni dedicați infrastructurii duale civile și militare.

„A fost aprobată Hotărârea de Guvern privind indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul Drum Expres Suceava - Siret, un proiect strategic care va asigura o conexiune modernă între cele două orașe și integrarea în rețeaua TEN-T Core. Noua infrastructură va contribui la reducerea timpilor de parcurs, creșterea siguranței în trafic și diminuarea impactului asupra mediului. Valoarea totală a investiției este estimată la peste 7,4 miliarde lei, iar durata de execuție este de 24 de luni', a transmis ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.

Timpul nu așteaptă – risc major de pierdere a finanțării

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a avertizat: „Procedurile de licitație se desfășoară cu termene foarte reduse, pentru ca semnarea contractelor să se realizeze maximum în luna mai”. Practic, dacă autoritățile nu respectă calendarul, România pierde miliarde din programul SAFE, finanțarea europeană aprobată pentru infrastructură strategică.

Autostrada Suceava – Siret nu este doar o șosea – este o arteră vitală pentru dezvoltarea economică a Moldovei, pentru siguranța și mobilitatea populației și pentru tranzitul militar și civil în zona de frontieră cu Ucraina. Finalizarea rapidă a proiectului va reduce timpul de parcurs și costurile de transport;, va stimula economia locală și investițiile private, va asigura consolidarea punctului de frontieră Siret ca hub European, va crește siguranța traficului și standardele de infrastructură.

România se află acum la răscrucea istorică: succesul sau eșecul depinde de viteza deciziilor și de eficiența licitațiilor. Dacă procedurile sunt întârziate, pierderea fondurilor europene va fi uriașă, iar moldovenii vor rămâne încă ani de zile blocați în drumuri insuficiente pentru nevoile lor. 55,7 km de drum expres, un puzzle de construcții colosale

Tronsonul Suceava – Siret se întinde pe 55,7 km și este împărțit în trei loturi: Lot 1 Suceava – Dărmănești (18,6 km) – 6 oferte depuse; Lot 2 Dărmănești – Bălcăuți (24,45 km) – 6 oferte depuse; Lot 3 Bălcăuți – Vama Siret (12,7 km) – 8 oferte depuse.

Pe traseu, constructorii vor ridica 69 de pasaje, poduri și viaducte, inclusiv un pod spectaculos peste Siret de 967 metri, care va deveni un simbol al autostrăzii. Pe lângă acestea, vor fi amenajate parcări cu stații de încărcare pentru vehicule electrice, iluminat public modern, sistem ITS și un Centru de Întreținere și Coordonare, transformând drumul într-un model european de infrastructură inteligentă.

Autostrada va conecta județul Suceava prin 5 noduri strategice: Suceava Nord, Suceava Vest, Rădăuți, Siret Sud și Siret Nord. În plus, 15 km de drum existent pe teritoriul Ucrainei vor fi modernizați și dublati la două benzi pe sens, asigurând un tranzit rapid și fluid pentru traficul internațional de la granița României. Daniel BACIU

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!