Pensionarii au hrănit bugetul de stat cu 950 de milioane de lei
* vârstnicii cu pensii de peste 3.000 de lei și persoanele care s-au asigurat opțional la sănătate au adus, în doar trei luni, aproape 950 de milioane de lei la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate * suma este efect direct al eliminării mai multor scutiri de la plata CASS
Legea 141 din 2025 începe să își arate efectele în bugetul sănătății. În doar trei luni – august, septembrie și octombrie 2025 – pensionarii cu pensii de peste 3.000 de lei și persoanele care s-au asigurat opțional la sănătate au adus la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) aproape 950 de milioane de lei, arată analiza lunară realizată de Economica.net pe baza execuţiei bugetare a Fondului Sănătăţii.
Cea mai mare parte a sumei, peste 921 de milioane de lei, provine de la pensionarii care au pensii ce depăşesc pragul de 3.000 de lei şi pentru care se reţine CASS doar din partea de pensie care depăşeşte acest nivel. Alte 26,5 milioane de lei au fost virate la FNUASS de persoanele fizice care s-au asigurat opţional la sănătate: fie pentru că au pierdut statutul de coasigurat – categorie eliminată prin Legea 141 –, fie pentru că nu au venituri şi aleg să se asigure voluntar. O schimbare esenţială este că aceşti oameni plătesc acum prima tranşă de CASS chiar în momentul depunerii declaraţiei unice la Fisc, nu ulterior.
Legea 141 a eliminat o serie de excepţii de la plata contribuţiei de asigurări de sănătate, corectând astfel inechităţi istorice ale sistemului: existau categorii de persoane care beneficiau de servicii medicale fără să contribuie efectiv la finanţare. Chiar dacă cele aproape 950 de milioane de lei atrase în trei luni sunt încă nesemnificative ca pondere în totalul veniturilor FNUASS pe ianuarie–octombrie, ele arată o lărgire a bazei de contributivitate şi o reaşezare a efortului financiar.
FNUASS, gestionat de CNAS, este alimentat în principal din CASS reţinută din salariile angajaţilor, din contribuţiile datorate pentru veniturile extrasalariale (prin declaraţia unică), din taxa clawback plătită de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor şi din subvenţiile de la bugetul de stat. Din acest fond se plătesc serviciile medicale decontate, medicamentele, dispozitivele medicale, concediile şi indemnizaţiile medicale, precum şi majorările salariale din sănătate prevăzute de legea salarizării.
În primele zece luni ale anului 2025, veniturile totale ale Fondului Sănătăţii au ajuns la aproape 66,4 miliarde de lei, cu 17,5% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2024. Contribuţiile de asigurări, în special CASS, au totalizat 57,6 miliarde de lei, în creştere cu 14% faţă de anul trecut. În ciuda creşterii cheltuielilor şi a nevoilor tot mai mari ale sistemului, deficitul FNUASS s-a redus la 2,67 miliarde de lei în perioada ianuarie–octombrie 2025, de cel puţin două ori mai mic decât în primele zece luni ale lui 2024. Explicaţia principală: subvenţiile de la stat aproape s-au dublat în intervalul analizat.
Motorul principal al finanţării rămân contribuţiile şi subvenţiile, nu încă veniturile generate direct de aplicarea Legii 141. Totuşi, noua lege marchează un pas important: reduce privilegiile necontributive, aduce bani suplimentari în sistem şi transmite semnalul că accesul la servicii medicale trebuie să fie legat, pe cât posibil, de participarea la finanţare.
Dan DIMA
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Bolojan, la Iași, între huiduieli și promisiuni: buget rapid, reformă dură și autostrăzi cu termen-limită 2030
România își împinge infrastructura în Ucraina
Ilie Bolojan, la Iași -- autostrăzile spre Ungheni și Siret, pe repede-nainte. Protest în fața Palatului Culturii
Noaptea gerului la Iași. Acțiune în teren pentru identificarea persoanelor fără adăpost
Filipii de iarnă. Sărbătorile lupilor
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial. Admitere direct în anul III
Angajații Primăriei Iași care vin beți la serviciu vor fi concediați. Chirica: „De ce să dau afară pe cineva care își face treaba sau de ce să îi tai salariul?”
Lux pe bani fără urmă: ANAF pornește vânătoarea mașinilor de fițe cumpărate din surse „fantomă”
Iașul respiră otravă! Aer „Rău” și „Foarte Rău” în aproape tot județul
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
Ce se poartă în Iași, în 2026. Branduri accesibile și prețuri reale
Tensiuni pe aeroport! Zeci de pasageri Wizz Air, dați jos din avion după o decizie de ultimă oră
Cum arată calculele pentru play-off după FC Argeș – FCSB 1-0. Campioana își complică tot mai mult viața
Trump primește medalia Nobel pentru Pace… dar nu și premiul
Dacia pregătește șampania în Raliul Dakar! Doar un dezastru ar putea răsturna clasamentul la vârf
Boli psihice care interzic șofatul. Ce afecțiuni pot duce la suspendarea permisului de conducere
Boli care întârzie menstruația. Ce este normal, când apar problemele și ce cauze pot sta la bază
FOTO Patrimoniul Iașului se extinde: câteva zeci de clădiri din centru, propuse ca monumente istorice
Bolojan, la Iași, între huiduieli și promisiuni: buget rapid, reformă dură și autostrăzi cu termen-limită 2030
România își împinge infrastructura în Ucraina
Ilie Bolojan, la Iași -- autostrăzile spre Ungheni și Siret, pe repede-nainte. Protest în fața Palatului Culturii
Noaptea gerului la Iași. Acțiune în teren pentru identificarea persoanelor fără adăpost
Filipii de iarnă. Sărbătorile lupilor
De la casual la competitiv: evoluția gaming-ului ca hobby
Unde va fi construit primul „oraș Mercedes-Benz” din lume. În centru va fi construită o clădire de aproximativ 341 de etaje FOTO/VIDEO
Planul de apărare al României, de 16 miliarde de euro, a fost aprobat de CE. Autostrăzile A7 și A8, printre proiectele finanțate
Ce înseamnă cu adevărat „durabilitate pe viață” pentru un implant dentar?
Ce pensie ai la 30 de ani vechime?
Ce analize sunt gratuite cu trimitere de la medicul de familie? Iată lista investigațiilor decontate de CNAS!
O pivniță veche din cimitirul „Sf. Apostoli Petru și Pavel” adăpostește singurul osuar din Iași. Aici se află osemintele a 290 de persoane
Augustin Zegrean, după ce judecătorii CCR au amânat, din nou, Legea pensiilor magistraților: De data aceasta este justificată
Tinerii Iașului pot vizita Europa gratuit. Bruxelles-ul pune la bătaie peste 40.000 de permise prin programul DiscoverEU
Ștefan Mandachi oferă 50.000 de euro satelor care eliberează câinii din lanț
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
Amenințarea cu bombă de la Pleiada, un fals
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
Primăria dă drumul la asfalt! Licitație uriașă pentru zece străzi
Licitația pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț, blocată de contestații. Patru constructori cer anularea rezultatului
Comisia Europeană oferă tinerilor peste 40.000 de permise de călătorie gratuite în UE
Premierul Ilie Bolojan vine mâine la Iași. Întâlnire cu primarii și discuții despre marile proiecte ale județului
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
Autostrada Unirii: bani pentru hârtii înainte de asfalt. Peste 10 milioane de lei pentru avocați și cadastru
Nouă școli din județul Iași, închise din cauza vremii!
Zilnic, zeci de ambulanțe sunt puse inutil pe drumuri de către ieșeni!
Cât a costat deplasarea lui Nicușor Dan la Paris cu aeronava Spartan
Explodează bomba pensiilor: calculele pentru 2026 arată pierderi pentru milioane de români
”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presă APETREI DANIEL
Postul intermitent, demontat de un nou studiu. Fără restricții alimentare, efectele sunt aproape zero
Măcel în Universități. Bolojan preia Educația și pregătește lovitura care va goli amfiteatrele
Risc ridicat de avalanşă în Munţii Făgăraş
