Peste 1 milion de români au osteoporoză. Boala afectează și bărbații, iar riscul începe mai devreme decât crezi

* în Iași, osteoporoza rămâne una dintre bolile care se văd cel mai clar abia când apar fracturile – deși „începe” cu mult înainte, fără durere și fără simptome * datele internaționale arată că în România erau estimate circa 1,071,000 persoane cu osteoporoză, cu o diferență importantă între sexe: 20,5% dintre femeile și 6,2% dintre bărbații de peste 50 de ani * ceea ce schimbă jocul nu e doar tratamentul, ci prevenția consecventă pe 10 ani

Osteoporoza pare, pentru mulți, o problemă „de mai târziu”. În realitate, în multe cazuri, declinul densității osoase începe după 30–35 de ani, în ani activi, cu multă muncă, cu perioade de slăbit, cu sedentarism, cu ierni lungi fără suficient soare. Paradoxul bolii e simplu și crud: oasele nu dor, așa că nu primești un semnal clar că pierzi masă osoasă. Prima alarmă poate veni abia când o fractură pare disproporționată față de un incident mic – o alunecare, o căzătură ușoară, o mișcare greșită.

Cifrele arată de ce subiectul nu mai poate fi împins la „după 60”. În România, raportul SCOPE (International Osteoporosis Foundation) estimează că aproximativ 1.071.000 persoane au osteoporoză, iar prevalența la cei de peste 50 de ani era estimată la 20,5% la femei și 6,2% la bărbați. Cu alte cuvinte, boala este subdiagnosticată, iar decalajul dintre „câți sunt” și „câți știu” rămâne mare.

Investigația care pune ordine în această discuție se numește DEXA (DXA) – standardul pentru măsurarea densității minerale osoase. Nu este o analiză „doar pentru bunici” și nu are sens doar după o fractură; devine relevantă când ai factori de risc sau când medicul vrea o evaluare obiectivă, ca să nu lucrezi cu presupuneri. În Iași, o singură informație utilă, curată: IRO Iași oferă testare DXA pentru osteoporoză pe baza biletului de trimitere, în cadrul centrului său de screening.

De aici începe, de fapt, prevenția pe 10 ani – partea care bate tratamentul „după”. Calciul contează, dar nu ca reflex („iau calciu și gata”), ci ca aport constant, în primul rând din alimentație, adaptat toleranțelor și stilului de viață. Contează mișcarea, dar nu doar cardio: oasele răspund la încărcare, iar exercițiile de forță, impactul controlat (în limitele vârstei și condiției) și antrenamentul de echilibru fac diferența pentru densitatea osoasă și, mai ales, pentru riscul de cădere. Contează vitamina D, nu ca trend, ci pentru absorbția calciului și pentru funcția musculară, fiindcă mușchii slabi înseamnă instabilitate, iar instabilitatea înseamnă fracturi.

Miza nu e să transformi osteoporoza într-o sperietoare, ci într-un subiect de igienă a sănătății, la fel ca tensiunea sau colesterolul: o verifici când ai risc, îți construiești obiceiuri care ajută osul și revii periodic la evaluare, ca să știi dacă direcția e bună. Într-un oraș ca Iașul, cu ritm universitar și mult „stat pe scaun”, prevenția nu e un slogan – e un plan realist care, pus devreme, poate însemna mai puține fracturi, mai multă mobilitate și o bătrânețe mai sigură.

Clara DIMA