INCHIDE

Extirparea cangrenei din politică

Extirparea cangrenei din politică

Dorian OBREJA

Puteam să mă exprim mult mai științific, scriind debridare chirurgicală, dar cred că suna mult mai puțin „atrăgător”. Fie că spunem extirpare, debridare sau chiar amputare, ne referim la una și aceeași acțiune, anume o urgență medicală menită să oprească răspândirea necrozei și a infecției; procedura presupune îndepărtarea țesutului mort și, dacă e necesar, a membrului afectat...

Actuala criză politică, e nu doar de dorit, ci și de presupus, se va încheia, poate chiar în aceste zile, deși tempo-ul impus de la Cotroceni este largo, adică mai scăzut chiar decât andante! Tot de presupus este că se va termina cu o improvizație, o cârpeală ce nu va putea rezista multă vreme.  Din ce în ce mai multe voci pomenesc de anticipate; nu și majoritatea politicienilor, știm de ce!

Presupunând că legislativele vor avea loc doar în 2028, ar fi timp, până  atunci, să se procedeze la extirparea cangrenei din zona politică.

Primul pas, reducerea, la 300 și ceva, a numărului de parlamentari, așa cum 7.765.573 de români și-au exprimat dorința, la referendumul din 2009. Următorul:  reglementări mult mai stricte privind înființarea partidelor; era mai bine cu obligația de 25.000 membri fondatori, nu ca acum, cu 3 (trei, ați citit bine!). Și controlul foarte strict al listelor de semnături de susținere, depuse la alegeri. Cel puțin la prezidențiale, au fost nenumărate cazuri când numărul de voturi obținute de un candidat a fost mult inferior celui minim de pe liste (200.000); în 2025, de exemplu, Șandru, Funeriu, Terheș, Popescu, Muscel și Predoiu au înregistrat între 60.000 și 17.000!

Dacă ar fi după mine, cred că aș crește și pragul electoral – dar, sunt sigur, imediat se va considera că e un atac la democrație. La fel ca în cazul dorinței de clarificare a reprezentanților minorităților naționale în parlament: ultra-minorități de 2.000-3.000 de persoane nu prea își legitimează prezența. Pe de altă parte, dacă tot vorbim de democrație, e de așteptat ca și comunități precum cele de arabiafro-românichinezi, vietnamezi, indieni, pakistanezi etc., din ce în ce mai numeroase, să ceară, în curând, să fie reprezentate...

Un alt pas, încă și mai însemnat, ar consta în interzicerea – odată pentru totdeauna – traseismului, începând din parlament și terminând cu nivelul de bază. Un ales va avea totdeauna libertatea de a renunța la partidul său ori/și de a trece la altul; asta, însă, cu respectarea minimei condiții de a renunța și la demnitatea/funcția obținută anterior. Desigur, ar trebui interzise și fenomene precum crearea unor grupuri parlamentare create din transfugi. Tot în legislativ, la Camera Deputaților, ar fi bine (și moral) să se renunțe  și la o regulă ce nu e deloc în...regulă: aceea conform căreia președintele acesteia poate fi revocat înainte de expirarea mandatului doar la propunerea motivată a liderului grupului parlamentar din care face parte, grup care l-a și nominalizat inițial pentru această funcție. E o șmecherie (a se citi golănie) politică și trebuie să i se pună punct.

Ar mai trebui: să dispară total subvenționarea partidelor și să devină foarte transparent sistemul de donare/împrumutare de bani formațiunilor politice sau candidaților independenți; să înceteze numirile politice – în servicii, justiție și tot soiul de instituții. Primarii și președinții de consilii județene ar trebui aleși în 2 tururi.

Doar îndepărtând toată această cangrenă am putea avea un sistem politic mai sănătos.

 

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!