Polițiștii ridică sute de autoturisme, dar traficul rămâne infernal
Traficul din Iași, care este unul extrem de aglomerat mai ales la orele de vârf, este îngreunat de multe ori și de șoferii care aleg să parcheze sau să staționeze neregulamentar. Astfel, polițiștii locali sunt nevoiți să intervină zilnic pentru a rezolvat zeci de astfel de cazuri.
În aceste condiții, oamenii legii susțină că ridică între 10 și 15 autoturisme în fiecare zi, întrucât ieșenii aleg să ignore regulile de circulație și indicatoarele amplasate pe marginea drumurilor. „Întâlnim zilnic probleme ce țin de staționări neregulamentare, chiar parcări. Unii conducători auto ignoră regulile de circulație, opresc și staționează, parchează chiar și până a doua zi în locuri în care acest lucru nu este permis. Suntem nevoiți ca pe lângă măsurile de sancționare să ridicăm aceste vehicule. Zilnic se ridică între 10 și 15 mașini. Acest lucru se întâmplă pentru că contează și distanța de la locul ridicării la locul de depozitare al vechiculelor”, a precizat Liviu Zanfirescu, șeful Poliției Locale din Iași.
Sezonul rece aduce mari bătăi de cap
În fiecare an, sezonul rece le dă mari bătăi de cap polițiștilor din Iași. Traficul intens, parcările neregulamentare și mormanele de zăpadă care se formează pe marginea șoselelor ajung să fie un real coșmar pentru oamenii legii, care îi sfătuiesc pe ieșeni să fie atenți și responsabili pentru a nu încurca traficul rutier. Astfel, în perioada sărbătorilor de iarnă, șoferii sunt sfătuiți să renunțe, pe cât posibil, la autoturismele proprii și să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun, având în vedere că, în fiecare an, în preajma Crăciunului, străzile Iașului sunt extrem de aglomerate din cauza persoanelor care aleg să facă cumpărături pe ultima sută de metri și care iau cu asalat marile magazine din capitala Moldovei. Cristian ANDREI
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Fonduri PNRR: ierarhia care răstoarnă logica în Iași
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
A întors „rezultatul”! Primăria a acceptat să facă o plată de 6,14 milioane de lei către Poli Iași
FOTBAL Poli respiră: va plăti mâine trei salarii, iar jucătorii vor merge la Șelimbăr
Prorectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, distins cu Premiul „Petre Sergescu” al Academiei Române


