INCHIDE

Poliţiştii locali riscă să fie transformaţi în paznici

Legea 155 din 2010, în baza căreia funcţionează Poliţia Locală la nivel naţional, este la un pas de a fi modificată radical, în detrimentul actualelor atribuţii pe care le au poliţiştii locali, fapt ce se va reflecta şi asupra logisticii de care aceştia dispun. Practic, prin proiectul de lege pe care Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) doreşte să-l promoveze, structurile Poliţiei Locale ar urma să rămână fără atributul de ordine şi siguranţă publică şi, implicit, fără maşinile de patrulare. În aceste condiţii, reacţiile şefilor de Poliţii Locale, implicit ale celor din Iaşi, sunt cât se poate de radicale. „Condamnăm această propunere, din mai multe considerente. Prin aprobarea Legii Poliţiei Locale s-a dorit alinierea legislaţiei române cu cea a legislaţiei unor state europene pe linia siguranţei publice la nivel local. Schimbarea denumirii nu ar mai fi oportună, deoarece majoritatea statelor europene folosesc denumirea de Poliţie Locală, Poliţie Municipală, cu scopul de a avea şi competenţe mărite pe linia siguranţei cetăţeanului. În plus, denumirea de Gardă Locală ar presupune diminuarea acestor competenţe, lucru ce ar fi în defavoarea comunităţilor locale. Legea Poliţiei Locale stipulează explicit atribuţiile poliţistului local pe domeniile de ordine şi linişte publică, precum şi paza bunurilor; circulaţia pe drumurile publice, disciplina în construcţii şi afişajul stradal, protecţia mediului, activitatea comercială, evidenţa persoanelor, şi nu există confuzii la nivelul comunităţii pe acest segment de activitate. În sprijinul celor menţionate, precizăm faptul că toţi cetăţenii care s-au adresat instituţiei noastre au cunoştinţă despre atribuţiile poliţiştilor locali, neexistând cazuri în care să fi sesizat aspecte de competenţa poliţiei naţionale”, a declarat Alexandru Hordilă, directorul executiv al Poliţiei Locale Iaşi.

 

 

 

 

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!