Postul, o cale și o șansă pentru dobândirea de sine
Cu mult înainte ca psihologia modernă să vorbească despre descoperirea Sinelui, filosofii și teologii înțeleseseră că omul are de străbătut un drum către propria ființă. Sfântul Augustin a căutat adevărul în adâncul interiorității, iar Søren Kierkegaard a văzut în devenirea de sine una dintre marile responsabilități ale existenței. Primul pas, omul trebuie să-l facă singur. Nu pentru că ar fi condamnat la singurătate, ci pentru că există un drum pe care nimeni nu îl poate străbate în locul său: drumul către propria ființă.
Postul este, poate, una dintre cele mai vechi și mai profunde invitații la această călătorie. Dincolo de renunțarea la anumite alimente, propune o întâlnire cu noi înșine, într-o lume în care suntem obișnuiți să căutăm mereu ceva în afară: confort, recunoaștere, plăcere, confirmare. Ne învață să ne oprim din a cere și să începem să înțelegem. Să descoperim cât din ceea ce considerăm necesar este, în realitate, obișnuință, teamă sau dependență de propriile dorințe.
Ne petrecem o bună parte din viață încercând să devenim ceea ce alții așteaptă de la noi. Învățăm să ne conformăm înainte de a înțelege ce ne reprezintă, să căutăm aprobarea înainte de a ne descoperi convingerile. Ne construim identitatea din reguli, laude, dezamăgiri și așteptări. Uneori ajungem să trăim atât de bine în rolurile primite, încât uităm cine suntem dincolo de ele.
Postul poate deveni prilejul acestei întrebări. Nu prin simpla schimbare a hranei, ci prin schimbarea felului în care ne privim viața. Când renunțăm voluntar la ceva, descoperim câtă putere au asupra noastră lucrurile mărunte. O poftă, un impuls, nevoia de a avea dreptate, graba de a judeca, dorința de a răspunde unei răni printr-o altă rană. Înțelegem că nu doar trupul cere, ci și orgoliul, vanitatea, nerăbdarea.
Părinții pustiei, între care Evagrie Ponticul și Ioan Casian, au înțeles că înfrânarea nu este un scop în sine, ci începutul unei lucrări lăuntrice. „Omul trebuie să-și cerceteze gândurile, să-și recunoască patimile și să învețe să nu mai fie condus de ele. Nu este suficient să renunțe la anumite bucate dacă își hrănește, în schimb, resentimentele, judecățile și mândria. Dobândirea de sine începe cu sinceritatea de a recunoaște ceea ce suntem, nu cu dorința de a părea ceea ce ar trebui să fim”, este una dintre ideile avansate în Tabăra de post online inițiată de diaconul ieșean Nicolae Hulpoi, el însuși practicant și autor al cărții „Fermoarul Cerului”, jurnalul călătoriei sale pe calea sănății după un Long Covid.
Nu este o întâlnire comodă. Înseamnă să admitem că am greșit, că am acceptat lucruri pe care nu le doream, că am rămas acolo unde trebuia să plecăm sau am plecat tocmai când era nevoie să rămânem. Să ne recunoaștem slăbiciunile fără să ne disprețuim și calitățile fără să cădem în admirație de sine.
„În înțelesul său creștin, postul nu este o competiție a renunțărilor. Este o cale către Dumnezeu, dar și către adevărul despre noi. Prin rugăciune, cumpătare, iertare și milostenie, omul încearcă să facă loc în propria ființă pentru ceea ce agitația cotidiană a împins deoparte”, a continuat diaconul.
Poate că tocmai aici se află una dintre marile sale lecții: libertatea nu înseamnă să putem face orice dorim, ci să nu fim conduși de fiecare dorință. Să alegem împăcarea în locul orgoliului, răbdarea în locul izbucnirii, generozitatea în locul indiferenței. Omul nu se dobândește printr-o singură hotărâre spectaculoasă. Se dobândește în alegerile mici, repetate, în promisiunile respectate, în greșelile asumate, în binele făcut fără martori. Postul nu ne transformă automat în oameni mai buni și nici nu ne scutește de propriile contradicții. Ne oferă însă șansa de a vedea mai limpede ce trebuie schimbat, ce merită păstrat și ce trebuie lăsat în urmă.
Pentru că adevărata renunțare nu este doar la ceea ce punem pe masă, ci și la tot ceea ce ne împiedică să devenim mai buni.
Iar primul pas, oricât sprijin am primi, trebuie să-l facem singuri. Cu smerenie, curaj și credință. Poate că acesta este rostul profund al postului: nu să ne îndepărteze de viață, ci să ne ajute să o trăim mai adevărat, mai aproape de Dumnezeu, de ceilalți și de noi înșine.
Maura ANGHEL