Proiect de circa 6 milioane lei pentru studenţii Sucevei
Dimensiune font:
Universitatea „Ştefan cel Mare” (USV) Suceava derulează, în calitate de beneficiar, proiectul ,,Inserţia pe piaţa muncii – vectorul învăţământului terţiar". Acest proiect se ca derula începând din luna în curs şi până în luna august 2021, au anunţat oficialii USV. Proiectul este implementat în parteneriat cu Universitatea Piteşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea „Vasile Alecsandri" din Bacău şi este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. Valoarea lui este de 5,9 milioane de lei, din care valoarea contribuţiei Fondului Social European este de 5 milioane de lei. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă diversificarea şi îmbunătăţirea ofertei şi programelor educaţionale din patru centre de învăţământ superior acreditate-reprezentative pentru trei regiuni de dezvoltare, în vederea intensificării procesului de integrare a cursanţilor şi studenţilor în învăţământul terţiar universitar şi non-universitar. Beneficiarii proiectului vor fi 400 de persoane, dintre care 300 de studenţi, 40 de cursanţi şi 60 de cadre didactice.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau