INCHIDE

Războiul nu s-a terminat: sute de bombe neexplodate ies la suprafață în județul Iași

Războiul nu s-a terminat: sute de bombe neexplodate ies la suprafață în județul Iași

* cifrele vorbesc de la sine: 210 misiuni pirotehnice ISU în 2025, dintre care 201 asanări și 9 distrugeri controlate * o suprafață de peste 34.645 de metri pătrați a fost verificată, iar 2.973 de elemente de muniție au fost ridicate, printre care 523 proiectile, 93 grenade, 6 mine, 370 bombe, 20 grenade antitanc...

Anul 2025 a fost unul intens pentru echipa pirotehnică a ISU Iași, care a intervenit în numeroase localități din județ – Popricani, Rediu, Victoria, Sodomeni, Boureni – locuri unde trecutul continuă să iasă la suprafață sub forma munițiilor neexplodate.

Zi de zi, pirotehnicienii intră pe teren știind că fiecare obiect ridicat poate fi ultimul dacă regulile nu sunt respectate cu strictețe. În spatele acestor misiuni se află o echipă de profesioniști: locotenent Blănaru George, plutonier adjutant șef Petrărașu Ștefan, plutonier adjutant șef Ioniță Bogdan, plutonier major Varga Paul, plutonier adjutant șef Toporoceanu Dănuț.

Alături de ei, conducătorii auto joacă un rol esențial în siguranța transportului și a logisticii: plutonier adjutant șef Buta Valerian și Sergent major Darabană Narcis.

Cifrele vorbesc de la sine: 210 misiuni pirotehnice în 2025, dintre care 201 asanări și 9 distrugeri controlate. O suprafață de peste 34.645 de metri pătrați a fost verificată, iar 2.973 de elemente de muniție au fost ridicate. Printre acestea, 523 proiectile, 93 grenade, 6 mine, 370 bombe, 20 grenade antitanc și lovituri de aruncător, 1.743 muniții de infanterie, alte 218 elemente diverse.

Una dintre cele mai dificile misiuni s-a desfășurat pe 12 februarie 2025, pe bulevardul C.A. Rosetti din municipiul Iași, unde echipele pirotehnice au descoperit o bombă de aviație de 250 de kilograme, de proveniență sovietică, echipată cu două focoase APUW – un adevărat colos al distrugerii, ascuns sub asfaltul orașului. Intervenția a fost una extrem de delicată. Orice greșeală putea avea consecințe dramatice pentru locuitorii din zonă. Bomba a fost transportată în condiții de maximă siguranță și distrusă controlat în localitatea Moimești, comuna Popricani, eliminând astfel un risc major pentru comunitate.

Munițiile neexplodate rămân o amenințare invizibilă, care reapare an de an în județul Iași, mai ales în timpul lucrărilor agricole sau de construcții. Tocmai de aceea, autoritățile fac apel la vigilența cetățenilor.

Regula de aur este simplă: nu atingeți aceste obiecte! Nu le mutați, nu le introduceți în locuințe, nu le demontați, nu le folosiți ca scule sau obiecte decorative și nu folosiți foc deschis în apropierea lor. Sunați imediat la 112 și anunțați Poliția, ISU sau administrația locală.

Conform articolului 162 din OMAI 135/2015, responsabilitatea fiecăruia dintre noi poate face diferența dintre viață și moarte. „Misiunile pirotehnice nu sunt simple intervenții tehnice. Sunt acte de curaj, sacrificiu și responsabilitate. Fiecare muniție neutralizată înseamnă o bucată de istorie periculoasă eliminată, iar fiecare cetățean informat contribuie direct la siguranța comunității. Protejează-ți viața și pe cei dragi. Trecutul încă poate ucide – dar împreună îl putem ține sub control”, au transmis reprezentanții ISU Iași. Carmen DEACONU

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!