Retrocedările, o rană deschisă. 12.000 de dosare blocate și doar câțiva juriști în fața unei drame vechi de 30 de ani

La peste trei decenii de la căderea regimului comunist, statul român încă nu este în stare să închidă una dintre cele mai dureroase nedreptăți din istoria recentă: restituirea imobilelor confiscate abuziv. Subiectul, readus în prim-plan de deputatul ieșean Cristina Dascălu (AUR), care i s-a adresat direct premierului Ilie Bolojan, scoate la lumină dimensiunea reală a blocajului: mii de dosare, miliarde de lei și un aparat administrativ aproape paralizat.

Răspunsul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) este, în sine, un act de acuzare la adresa statului. Din peste 100.000 de dosare înregistrate, nu mai puțin de 11.953 sunt încă nesoluționate. Vorbim despre 9.681 de dosare depuse în baza Legii 10/2001 și 2.272 de dosare din legile fondului funciar – oameni care așteaptă de zeci de ani să li se facă dreptate.

Despăgubiri imposibil de estimat: statul nu știe cât datorează

Cea mai gravă recunoaștere este aceea că valoarea despăgubirilor pentru dosarele nesoluționate nici măcar nu poate fi estimată. Motivul? Dosarele nu au fost analizate complet, iar datele esențiale – suprafețe, amplasamente, caracteristici tehnice – lipsesc. Practic, statul nu știe nici azi cât trebuie să plătească pentru furturile comise în perioada comunistă.

Pentru dosarele deja soluționate, situația nu este mai roz. Doar pentru anul în curs, statul are nevoie de peste 2,3 miliarde de lei pentru plata tranșelor de despăgubiri stabilite. O sumă uriașă, care apasă greu pe buget și explică, în tăcere, de ce procesul este tras pe linie moartă.

Poate cea mai șocantă cifră: doar 32 de consilieri juridici și 7 avizatori se ocupă de toate aceste dosare – administrative și aflate în litigiu. Asta înseamnă mii de cazuri pentru fiecare jurist, într-un sistem sufocat, unde fiecare decizie poate fi contestată în instanță.

Ritmul de soluționare este descris sec, tehnic, dar realitatea este brutală: statul român nu are capacitatea administrativă să-și repare propriile abuzuri istorice.

ANRP recunoaște și un alt haos major: după Decizia Curții Constituționale nr. 43 din februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial în iunie, nu a mai existat un cadru legal pentru evaluarea imobilelor. Cu alte cuvinte, procesul de retrocedare a fost practic blocat.

Guvernul a intervenit prin ordonanță de urgență, dar nici aceasta nu este definitivă: proiectul de lege de aprobare se află încă la comisiile Camerei Deputaților, cameră decizională. Până la votul final, totul rămâne sub semnul incertitudinii.

Mesajul transmis foștilor proprietari este unul cinic: există termene legale, dar dacă nu sunt respectate sau dacă soluția nu convine, drumul rămâne instanța de judecată. Adică ani suplimentari de procese, cheltuieli și nervi, pentru oameni care așteaptă deja de o viață întreagă.

ANRP se apără invocând Constituția, Curtea Constituțională și recomandările CEDO, dar faptele sunt clare: legislația s-a modificat constant, fără să ducă la finalizarea procesului. Retrocedările au devenit un labirint juridic în care proprietarii se pierd, iar statul câștigă timp.

Practic, la 35 de ani de la Revoluție, România încă negociază cu propriul trecut. Mii de oameni așteaptă, miliarde de lei sunt blocate pe hârtie, iar dreptul de proprietate rămâne, pentru mulți, o promisiune goală. Retrocedările nu mai sunt o problemă administrativă – sunt un eșec istoric al statului român. Daniel BACIU