S-a stabilit data examenelor pentru admiterea în clasa a V-a
* în municipiul Iaşi, primele probe vor avea loc pe 9 mai la Colegiile Naţionale „Costache Negruzzi”, „Mihai Eminescu”, „Vasile Alecsandri” şi Colegiul Naţional
Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi va monitoriza testările şi concursurile şcolare care se vor desfăşura în mai pentru înscrierea în clasa a V-a din anul şcolar 2026-2027. Iată când vor fi organizate.
Conform ISJ, unităţile şcolare în care numărul de elevi înscrişi este mai mare decât numărul de locuri pentru clasa a V-a vor organiza o testare, în condiţiile prevăzute de regulamentul şcolar, în luna mai 2026, asimilând concursurile tradiţionale, deja recunoscute şi apreciate în comunitate. De asemenea, fiecare unitate de învăţământ aflată în această situaţie va publica în perioada imediat următoare, pe site-ul propriu sau alte canale specifice de comunicare, informaţii detaliate privind numărul de locuri, calendarul înscrierilor şi al testărilor, disciplinele la care se susţine proba şi modele de subiecte, astfel încât elevii să aibă un prilej real de afirmare şi de performare, reducându-se, pe cât posibil, emoţiile negative, sentimentul insuccesului.
Totodată, ISJ informează că nu are atribuţii legale în planificarea, organizarea şi susţinerea testărilor, însă a coroborat, într-un calendar unic, informaţiile oficiale primite din şcoli, astfel încât cei interesaţi să poată avea, din timp, toate datele necesare formulării unei opţiuni care să corespundă aspiraţiilor, nevoilor şi intereselor copiilor.
În municipiul Iaşi, primele probe vor avea loc pe 9 mai la Colegiile Naţionale „Costache Negruzzi”, „Mihai Eminescu”, „Vasile Alecsandri” şi Colegiul Naţional Iaşi. Următoarele testări sunt programate pe 23 mai, la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, Liceul Teoretic „Miron Costin” şi Colegiul Naţional Pedagogic „Vasile Lupu”. Ultima zi de testări din municipiu va fi 24 mai, la Liceul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”.
În restul judeţului Iaşi, probele sunt programate pe 23 mai, la Liceul „Ion Neculce” din Târgu Frumos, Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu” din Paşcani şi Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Hârlău.
Fiecare şcoală va anunţa în detaliu disciplina testelor şi modelele de subiecte, astfel încât elevii să fie pregătiţi corespunzător şi să-şi gestioneze cât mai bine emoţiile legate de evaluare. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!