INCHIDE

Școala ieșeană, în doliu. S-a stins unul dintre cei mai iubiți dascăli ai Iașului

Școala ieșeană, în doliu. S-a stins unul dintre cei mai iubiți dascăli ai Iașului

 

Miercuri, după o viață împlinită spre binele celorlalți, s-a stins unul dintre cei mai importanți dascăli ieșeni ai ultimelor decenii: profesorul Dumitru Pârâială. „Învățător care a construit destinele a numeroase generații de elevi, mentor pentru foarte mulți dintre învățătorii școlii ieșene, va rămâne în sufletele și în amintirea noastră. Cu o efervescentă dragoste pentru profesie, cu o forță nestăvilită de a dărui învățătură, OM cu adevărată vocație de dascăl, domnul profesor și-a dedicat întreaga viață formării și modelării copiilor, atât a celor pe care i-a avut la clasă, cât și a celor care au beneficiat de manualele și auxiliarele elaborate de dumnealui. Prin activitatea didactică și de mentorat, prin modul în care a știut să își apropie elevii, prin colegialitatea desăvârșită, domnul profesor Dumitru Pârâială va rămâne un simbol al Școlii Gimnaziale Otilia Cazimir și o personalitate de referință a comunității educaționale ieșene”, au transmis reprezentanții Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași.

Dumitru Pârâială a fost autorul a numeroase cărți de matematică, dintre care amintim: Aritmetica. Probleme tipice rezolvate prin mai multe metode și procedee (Polirom, 1996); Manual de matematică pentru clasa a IV-a (Aramis, 1998); Îndrumător pentru aplicarea manualului de matematică pentru clasa a IV-a (AS’S, 1998); Culegere-caiet, auxiliar al manualului de matematica pentru clasa a IV-a (AS’S, 1998); Matematica. Clasa I. Caiet de evaluare (Polirom, 1999); Matematica. Clasa a II-a. Caiet de evaluare (Polirom, 1999); Matematica. Clasa a III-a. Caiet de evaluare (Polirom, 1999); Matematica. Clasa a IV-a. Caiet de evaluare, (in colab.) (Polirom, 1999); Matematica. Culegere de probleme. Clasa a IV-a (Polirom, 1999). De asemenea, a publicat numeroase probleme și exercitii în „Gazeta matematica” (București).

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!