Scrisoare deschisă în apărarea fostului director al Operei din Iaşi
Un profesor de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” a trimis o scrisoare-protest celor de la Ministerul Culturii, după eliminarea din concurs a managerului interimar Andrei Fermeşanu. Pentru profesorul de la Arte, dar nu numai, această eliminare „ridică semne de întrebare asupra corectitudinii procedurii şi asupra respectului datorat unei instituţii-model în peisajul cultural românesc”.
Lăcrămioara Petrescu, profesor universitar la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” - UNAGE, care are o activitate atât didactică, cât şi publicistică, a publicat pe reţelele de socializare o scrisoare deschisă intitulată „Cadenza d'inganno”, în care critică modul în care Ministerul Culturii a gestionat concursul pentru conducerea Operei Naţionale Române din Iaşi şi eliminarea din competiţie a tenorului şi managerului Andrei Fermeşanu.
În document, autoarea subliniază că până recent, Fermeşanu era considerat „un performer în toate sensurile cuvântului, un artist iubit de public şi un manager care a adus un reviriment indiscutabil instituţiei”.
Opera ieşeană a cunoscut, în mandatul acestuia, o creştere spectaculoasă, fiind remarcată la nivel naţional pentru strategia sa dinamică şi pentru succesul producţiilor atât pe plan intern, cât şi în turnee internaţionale.
Ea evidenţiază că eliminarea lui Fermeşanu din concurs, pe baza unor motive formale legate de procesul de anonimizare a dosarului, „nu ţine de competenţele manageriale demonstrate în actul viu al construcţiei instituţionale”. „Publicul respectă dreptul fiecărui participant de a candida în condiţii egale, dar nu primeşte judecata arbitrară, care elimină un concurent valoros din motive ce nu reflectă realitatea succesului său managerial”, spune profesoara de la Universitatea de Arte.
În cei peste cinci ani în conducerea Operei din Iaşi - mai întâi ca director artistic, apoi ca manager interimar - Andrei Fermeşanu a coordonat proiecte care au atras public numeros, au adus instituţiei standing ovations la festivaluri şi turnee internaţionale şi au consolidat relaţia cu comunitatea artistică ieşeană.
În această perioadă Ministerul Culturii organizează concursul pentru funcţia de manager al Operei ieşene. Până pe 9 septembrie au fost depuse dosarele, până pe 24 septembrie sunt analizate proiectele de management, pe 25 şi 26 septembrie va fi interviul, iar rezultatele vor fi făcute publice până pe 27 septembrie.
Iniţial au fost cinci candidaturi: managerul interimar al ONRI Andrei Fermeşanu, Alexandru Petrescu, cadru didactic la UNAGE, Morel Marius, fost director adjunct la ONRI, Vasilica Stoiciu Frunză, consultant artistic şi pianist, şi Mihai Sirbu, de la Filarmonica Botoşani. După prima selecţie, cea a dosarelor în care erau prezentate proiectele de management, în competiţie au rămas doar Petrescu, Frunză şi Marius. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!