Tibor Selymes, noul antrenor principal al Politehnicii Iași, promite disciplină și profesionalism
* fostul internațional preia echipa în plină criză și promite disciplină, profesionalism și reconstrucție pe baze solide * Selymes a făcut și un apel la unitate în rândul fanilor, pe care îi consideră decisivi în momentele complicate: „Energia, încrederea și sprijinul vostru pot face diferența în momentele în care presiunea este mai mare decât rezultatele. Vă rog să rămâneți aproape de echipă”
Politehnica Iași a anunțat vineri instalarea lui Tibor Selymes în funcția de antrenor principal al echipei de seniori. Fostul internațional român, cu 46 de selecții în prima reprezentativă și component al Generației de Aur, lucra până acum în cadrul Academiei clubului, unde ocupa poziția de Director Tehnic.
Selymes a condus deja primul antrenament al echipei mari și a transmis un mesaj amplu suporterilor, conducerii și jucătorilor, subliniind că preluarea rolului vine într-un moment complicat pentru club, dar și într-unul în care e nevoie de stabilitate și coerență.
Noul antrenor a vorbit despre legătura sa cu orașul, despre proiectele demarate în cadrul Academiei și despre încrederea că Politehnica poate depăși dificultățile actuale. „Iașul este un oraș cu energie, cultură și ambiție. Un oraș frumos, în plină dezvoltare, cu oameni care își doresc performanță și stabilitate. De cinci ani, eu și familia mea trăim aici, iar Iașul a devenit pentru noi acasă”, a declarat Selymes.
El a subliniat că implicarea sa în proiectele clubului este „sinceră și pe termen lung”, prioritatea principală rămânând dezvoltarea Academiei de Copii și Juniori, pe care o consideră fundamentul viitorului Politehnicii.
Academia – centrul de greutate pentru reconstrucția clubului
În discursul său, Selymes a evidențiat eforturile depuse pentru consolidarea Academiei și pentru transformarea acesteia într-un centru de excelență pentru tinerii fotbaliști din Moldova. „Convingerea mea este simplă și puternică: viitorul Politehnicii se clădește prin acești copii. Ei reprezintă direcția sănătoasă și sustenabilă, iar obiectivul meu este ca tot mai mulți dintre ei să facă, în timp, pasul firesc către echipa de seniori.”
Noul antrenor recunoaște dificultățile actuale ale echipei de seniori, însă promite profesionalism și disciplină, nu miracole. „La solicitarea conducerii clubului, am acceptat să sprijin și echipa mare într-un moment dificil. Da, traversăm o perioadă complicată — și tocmai de aceea avem nevoie de echilibru, solidaritate și muncă reală”, a spus Selymes, subliniind că obiectivul este stabilizarea și resetarea echipei.
Selymes a transmis un mesaj clar jucătorilor: fiecare antrenament și fiecare meci trebuie să reflecte respect pentru oraș și pentru suporteri.
În același timp, a făcut apel la unitate în rândul fanilor, pe care îi consideră decisivi în momentele complicate: „Energia, încrederea și sprijinul vostru pot face diferența în momentele în care presiunea este mai mare decât rezultatele. Vă rog să rămâneți aproape de echipă.”
În încheiere, noul tehnician a transmis că este deplin implicat și convins că Politehnica Iași poate depăși momentul dificil cu care se confruntă: „Sunt aici, cu toată implicarea și cu toată inima. Împreună putem depăși acest moment și putem construi un drum solid pentru anii care vin.”
Numirea lui Tibor Selymes marchează începutul unui nou capitol pentru Politehnica Iași, într-un moment în care clubul are nevoie de stabilitate, direcție și un proiect coerent atât la nivel de seniori, cât și la nivelul academiei. Rămâne de văzut dacă experiența și viziunea fostului internațional vor reuși să readucă echipa pe traseul dorit de suporteri.
Selymes are deja experiență și ca antrenor: a stat pe banca mai multor formații, precum Sopron (Ungaria), Liberty Oradea, Sportul Studențesc, Astra Ploiești, ASA Târgu Mureș, Oțelul Galați, Petrolul Ploiești, Delta Tulcea, Olimpia Satu Mare sau Știința Miroslava.
Daniel LEONTE
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!


