Tineri de pe patru continente au venit să studieze Agronomia la Iași!
* anul universitar 2025-2026 a debutat, luni, la Universitatea de Ştiinţele Vieţii din Iași, cu peste 1.000 de boboci şi cu un număr tot mai mare de studenţi străini, proveniţi din Franţa, Grecia, Canada, Israel, Ţările de Jos, Cipru, Turcia, dar şi din Africa şi Asia
Educaţia are nevoie de finanţare echilibrată şi sprijin concret, iar universităţile trebuie să rămână motorul dezvoltării oraşului. Acesta este mesajul transmis la deschiderea noului an universitar de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USV Iaşi).
Festivitatea a avut loc în Aula Magna „Haralamb Vasiliu” şi a adunat oficialităţi locale, rectori ai universităţilor ieşene şi directori de instituţii de profil.
Rectorul USV Iaşi, prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, a pus accent pe rezultatele obţinute şi pe sprijinul acordat studenţilor. „Am reuşit să ocupăm toate locurile scoase la concurs, în ciuda unei pieţe concurenţiale. Bursele şi premiile sunt esenţiale, mai ales pentru cei din medii defavorizate. Sperăm ca nivelul lor să fie cel puţin la fel ca anul trecut”, a spus rectorul Gerard Jităreanu.
Un moment aparte l-a constituit acordarea a două premii speciale de câte 1.000 de euro, lăsate prin testament de foşti profesori ai universităţii. „Sunt premii care provin din sumele lăsate de mari foşti profesori ai universităţii noastre. Ei au lăsat prin testament ca în fiecare an şefii de promoţie să primească o mie de euro”, a spus Gerard Jităreanu.
Distincţiile au ajuns la Denisa Alexandra Sandu (Facultatea de Agricultură - Montanologie) şi George Netcă (şef de promoţie 2025 la Agricultură). „Această bursă este un ajutor real. Este un impuls, o motivaţie să dăm ceea ce avem mai bun, să demonstrăm că putem să facem performanţă. Mai departe aş dori să continui cu studiile de master, încă nu am ales specializarea, sunt în anul III, dar mă atrage Genetica”, a spus Denisa Alexandra Sandu.
Decanii facultăţilor USV Iaşi au acordat şi 1.000 de lei „Premiul Decanului”, celor mai buni şi implicaţi studenţi. „Ne bucurăm pentru studenţii premianţi, care au medii deosebite. Sunt premii alocate din veniturile proprii ale universităţii, din sponsorizările şi parteneriatele avute cu mediul privat”, a spus rectorul USV.
În cursul săptămânii viitoare startul noului an universitar va fi dat şi la celelalte instituţii de învăţământ superior din Iaşi. Laura RADU