Tinerii Iașului, pierduți pe telefoane. Cât de gravă este situația
* „Studiile arată că aproape trei sferturi dintre copii şi adolescenţi au un smartphone şi mai bine jumătate declară că au o problema legată de tipul petrecut în faţa ecranelor”, susține dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru
În ultimii ani, tehnologia a câștigat foarte mult teren și a ajuns să „mănânce” foarte mult timp din viețile oamenilor. Printre cei afectați se numără și tinerii, iar copiii și adolescenții sunt cei care pică cel mai des în plasa ecranelor luminoase. Problema s-a accentuat în pandemia de COVID-19, susțin medicii psihiatri, care susțin că anii respectivi și-au pus amprenta asupra obiceiurilor utilizatorilor. „Este o problemă din ce în ce mai pregnantă în ultimiii ani. Statisticile arată că nu sunt afectaţi doar copiii şi tinerii, ci şi persoanele mai în vârstă. Putem spune că pandemia a accelerat acest fenomen. Dacă înainte de pandemie, recomandările erau să se limiteze folosirea dispozitivelor electronice şi a reţelelor de socializare, aceşti câţiva ani au accelerat folosirea lor. Acest lucru se întâmplă pentru că, în această perioadă, totul s-a ţinut online. Aici ne referim inclusiv la muncă, ore sau cursuri online. Chiar dacă, în mare parte, lucrurile au revenit la normal, vedem că multor angajaţi le este greu să se întoarcă la birouri”, a declarat dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru.
Copiii și adolescenții, dependeneți de tehnologie
Dr. Ovidiu Alexinschi a precizat că foarte mulți copii și adolescenți dețin un smartphone și că, cei mai mulți dintre ei, sunt dependenți de ecranele luminoase. „Studiile arată că aproape trei sferturi dintre copii şi adolescenţi au un smartphone şi mai bine jumătate declară că au o problema legată de tipul petrecut în faţa ecranelor. În mod clar, utilizarea intensivă afectează la un moment dat. Aici vorbim despre faptul că nu realizăm cât de mult timp petrecem şi cât de imersivă este această tehnologie. Cred că este bine să utilizăm o aplicaţie care monitorizează timpul pierdut în faţa telefoanelor deoarece, de multe ori, se întâmplă să nu ne dăm seama cât de mult timp dedicăm acestui lucru”, mai precizează medicul ieșean.
Conform informațiilor oferite de psihologi, se pare că foarte mulți copii pică în capcana mediului online și ajung să creadă că pot câștiga sume importante de bani cu ajutorul postărilor pe care le fac pe rețelele socializare. În realizate, susțin specialiștii, lucrurile stau cu totul altfel și puțin dintre ei ajung să își câștige existența cu ajutorul internetului. „Copiii sunt încurajați să stea cu mâna întinsă, să creadă că se pot obține bani doar cu telefonul mobil. Dar, nu este sănătos. Și această activitate poate fi extrem de solicitantă dar și nesigură. Practic, dacă mâine se închide această platformă, ce vor face toate aceste persoane? Este bine ca tinerii să nu neglijeze școala și să nu-și imagineze că se vor îmbogăți, peste noapte, din TikTok”, a declarat Andreea Coman, psiholog ieșean. Cristian ANDREI
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!