Tragedie la limită, în plin spectacol, la Teatrul Național din Iași!
Tragedie la limită, în plin spectacol, la Teatrul Național din Iași!
* tavan prăbușit peste un actor, anchetă și acuzații explozive de neglijență * conducerea Teatrului confirnă incidentele
Un moment care trebuia să fie seară de teatru s-a transformat, sâmbătă, într-un episod cu accente dramatice, aproape catastrofale, după ce o scenă din spectacolul „D’ale carnavalului” a fost întreruptă brusc de un incident tehnic care putea avea consecințe extrem de grave.
În plină desfășurare a reprezentației, o structură de tavan fals s-ar fi desprins și ar fi căzut peste actorul Călin Chirilă, provocând panică instantanee în sală și oprirea imediată a spectacolului.
Actorul a fost transportat de urgență la spital pentru investigații medicale, în timp ce spectatorii, încă în stare de șoc, au părăsit sala fără să înțeleagă pe deplin gravitatea momentului.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului. Surse neoficiale susțin că mai mulți membri ai echipei tehnice ar fi fost testați pentru consum de alcool, iar rezultatele ar indica faptul că aceștia ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de spectacol. Aceste informații nu au fost confirmate oficial până în acest moment, dar ele amplifică tensiunea din jurul cazului.
Incident repetat
Oficialii instituției de spectacole au confirmat incident. „La Sala Mare, în timpul desfășurării spectacolului D´ale carnavalului, a avut loc un accident de muncă pe scenă, care a dus la întreruperea reprezentației. Din fericire, incidentul nu a avut urmări grave. Siguranța tuturor persoanelor implicate în activitățile noastre reprezintă o prioritate pentru noi, motiv pentru care tratăm acest eveniment cu maximă seriozitate. În perioada imediat următoare, vom analiza cu atenție și obiectivitate circumstanțele în care s-a produs incidentul și vom lua toate măsurile necesare pentru a preveni astfel de situații pe viitor. În cazul în care, în urma anchetei, se vor constata abateri sau neglijențe, acestea vor fi sancționate ferm, conform regulamentului în vigoare”, au transmis oficialii teatrului.
Cazul capătă însă o miză mai mare decât aceea a unui simplu accident tehnic. Incidentul de sâmbătă nu a fi fost singular: pe 18 decembrie, în timpul aceluiași spectacol, s-a produs un accident asemănător. „S-a schimbat regulamentul de ordine interioară, s-au aplicat sancțiuni, au fost trași la răspundere cei vinovați. Au fost și prezenți și cei de la ITM”, au completat oficialii. Actorii Andreea Boboc și Cosmin Maxim au fost la un pas de a fi răniți, dar „spectacolul a continuat, din fericire fără nimic grav”.
Spectacolul este una dintre producțiile importante din repertoriul recent al Naționalului ieșean, iar în distribuție figurează atât Călin Chirilă, cât și Andreea Boboc. Accidentul a fost semnalat și Ministerului Culturii.
* * *
Dincolo de cazul de la Iași, incidentele produse pe scenă nu sunt izolate în teatrele din România. În septembrie 2025, la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, o actriță a ajuns la spital după ce un element de decor a căzut peste ea în timpul unei repetiții, iar instituția a anunțat atunci o anchetă internă și o cercetare disciplinară. În februarie 2024, la Teatrul German din Timișoara, o actriță a fost rănită în timpul unui spectacol după ce un decor din lemn s-a prăbușit, iar polițiștii au deschis dosar penal. Tot în martie 2025, un actor al Teatrului de Operetă „Ion Dacian” din București s-a accidentat în timpul unei repetiții, caz care a intrat, de asemenea, în atenția poliției.
Tocmai de aceea, accidentul de la Iași nu mai poate fi citit doar ca un episod nefericit din timpul unei reprezentații și ridică o întrebare mai apăsată despre cât de sigură este, în realitate, munca din spatele cortinei: cine verifică decorurile, cine răspunde pentru eventualele improvizații tehnice și ce se întâmplă atunci când semnalele de alarmă apar înaintea unei tragedii.
Carmen DEACONU, Clara DIMA
Subiecte asemanatoare
În week-end, se deschide ștrandul!
Revoltă la IML Iași! Angajații acuză tăieri de salarii și discriminare
Peste 100 de artiști din 27 de țări expun creații textile la Iași
USV Iași va primi peste 2,4 milioane lei din Fondul de Dezvoltare Instituțională al Ministerului Educației și Cercetării
The Color Run, cursa în care Iașul se umple de culoare
Schimbare fără precedent pe piața muncii: tot mai mulți adolescenți își caută joburi!
O firmă din Iași a impresionat investitorii la Londra
Banii SAFE, insuficienți pentru autostrăzile Moldovei!
Carburanții au scăzut sub 9 lei, la Iași!
SUMMER HUB, la Palas, 41 de zile de distracție pentru toată familia
Antreprenorii din Iași, duel despre bani cu propriii copii
4 semnale de alarmă în cazinourile străine pe care ar trebui să le eviți
Copiii din Iași duc darul prieteniei la Frenciugi
În week-end, se deschide ștrandul!
Revoltă la IML Iași! Angajații acuză tăieri de salarii și discriminare
PNL îi întoarce spatele lui Tomac chiar înaintea votului
Tomac vrea sistem de învățământ identic în România și Republica Moldova
Peste 100 de artiști din 27 de țări expun creații textile la Iași
Rețeta zilei: dulceață de cireșe albe
USV Iași va primi peste 2,4 milioane lei din Fondul de Dezvoltare Instituțională al Ministerului Educației și Cercetării
Deratizare: Cum recunoști infestarea cu șobolani și cum scapi de ei cu ajutor profesional
Cum alegem manichiura perfectă pe timp de vară
The Color Run, cursa în care Iașul se umple de culoare
Schimbare fără precedent pe piața muncii: tot mai mulți adolescenți își caută joburi!
O firmă din Iași a impresionat investitorii la Londra
Începe Campionatul Mondial de Fotbal 2026! Programul complet
Declarație explozivă de la Moscova, în privința unirii Republicii Moldova cu România
Banii SAFE, insuficienți pentru autostrăzile Moldovei!
Carburanții au scăzut sub 9 lei, la Iași!
SUMMER HUB, la Palas, 41 de zile de distracție pentru toată familia
Antreprenorii din Iași, duel despre bani cu propriii copii
A8 nu se va termina în câmp! Se pregătesc investiții uriașe după podul de la Ungheni
Alertă de la Washington! SUA avertizează că războiul din Ucraina ar putea escalada
Ce a decis Guvernul pentru viitorul an școlar
Se schimbă regulile pentru directorii școlilor din Iași
Poli Iași, curtată de trei potențiali investitori
Iașul proprietarilor se stinge
Primăria preia Academia Poli Iași și își înscrie echipă în Liga 4!
45 de copii au devenit autori într-o carte cu superputeri
GALERIE FOTO -- Hram de Rusalii la Frenciugi. Copiii au primit parc de joacă lângă biserică
CSM Pașcani merge la barajul pentru Liga 3! Duel de foc cu invincibila Cimentul Bicaz
Cutremur în lumea ortodoxă românească!
Iașul, în centrul atenției mondiale după câștigarea prestigiosului „Măr de Aur”
Bahluiul, noua axă de dezvoltare a Iașului: autoritățile extind consultarea publică
5 pași ca să-ți liniștești copilul interior
Zeci de mii de români originari de peste Prut, prinși în plasa verificărilor MAI!
Iașul îi aduce omagiu lui Eugen Doga, la un an de la Marea Plecare
CNAS schimbă regulile pentru medicamente și tratamente
Decizie istorică la Bruxelles! Republica Moldova face un pas uriaș spre Uniunea Europeană
Iașul se pregătește pentru primul transplant de cord din istorie!
Cuișoarele, condimentul care poate face minuni în organism
Lucrările la supralărgirea din CUG ar putea începe la final de an
Smiley și Feli cântă la Iași pentru copiii vulnerabili
A8 nu se va termina în câmp! Se pregătesc investiții uriașe după podul de la Ungheni
Alertă de la Washington! SUA avertizează că războiul din Ucraina ar putea escalada
Ce a decis Guvernul pentru viitorul an școlar
Cum va arăta nodul turbion de la Pașcani. Tot mai mulți muncitori și utilaje pe șantier
Se schimbă regulile pentru directorii școlilor din Iași
Poli Iași, curtată de trei potențiali investitori
Se schimbă inima Iașului! Buldozerele intră în Piața Unirii după decenii de degradare
IPS Teofan preia Mitropolia Basarabiei!
Moldova
Copiii din Iași duc darul prieteniei la Frenciugi
În week-end, se deschide ștrandul!
Revoltă la IML Iași! Angajații acuză tăieri de salarii și discriminare
Peste 100 de artiști din 27 de țări expun creații textile la Iași
USV Iași va primi peste 2,4 milioane lei din Fondul de Dezvoltare Instituțională al Ministerului Educației și Cercetării
The Color Run, cursa în care Iașul se umple de culoare
Politica
PNL îi întoarce spatele lui Tomac chiar înaintea votului
Tomac vrea sistem de învățământ identic în România și Republica Moldova
Premierul desemnat spulberă zvonurile despre demisie
„Nu ne luați de proști!” Ciprian Ciucu îl acuză pe Eugen Tomac că protejează interesele PSD
Bolojan respinge ideea unui guvern fără majoritate: „Nu este o soluție pentru România”
Eugen Tomac pornește negocierile pentru formarea Guvernului
Ultima Ora