Tragedie pe E58: Două persoane au murit într-un accident grav
Un grav accident rutier s-a produs marţi după-amiază pe drumul european E58, între localităţile Sârca şi Bălţaţi. Un autoturism şi un autotren au fost implicate într-un impact violent, în urma căruia două persoane şi-au pierdut viaţa. Una dintre victime e o fată de 19 ani, care a fost luată la ocazie.
Potrivit primelor informaţii, în autoturism se aflau trei persoane. În urma coliziunii, toate au rămas încarcerate şi inconştiente. La faţa locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detaşamentului Târgu Frumos, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare şi prim ajutor, o autospecială de descarcerare grea, precum şi trei echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi. „Două dintre victime au fost găsite încarcerate şi în stare de inconştienţă. Echipajele au acţionat pentru extragerea lor, însă, din păcate, manevrele de resuscitare nu au avut rezultat pozitiv”, au precizat reprezentanţii ISU Iaşi.
Prima victimă, un bărbat de 36 de ani, a fost extras de salvatori din maşina răsturnată a fost supus imediat manevrelor de resuscitare, însă medicul a fost nevoit să declare decesul la faţa locului.
Cea de-a doua victimă, o fată de doar19 ani, pasageră pe bancheta din spate şi luată la ocazie, nu a răspuns manevrelor de resuscitare aplicate la faţa locului.
Conducătorul autotrenului, un bărbat de 55 de ani, a fost evaluat medical şi nu prezenta răni vizibile, refuzând transportul la spital.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului. Circulaţia în zonă a fost blocată temporar pentru intervenţia echipajelor de urgenţă şi pentru efectuarea măsurătorilor. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!