Trei comune din județul Iași se confruntă cu focare de rabie. Bovinele suspecte de infecție vor fi sacrificate pentru a preveni răspândirea bolii

Trei focare de rabie sunt active în județul Iași, iar autoritățile sanitar-veterinare intervin pentru a gestiona situația care a afectat atât animalele domestice, cât și zeci de persoane expuse.
În Tătăruși, două bovine Angus urmează să fie sacrificate, ceea ce va genera pierderi economice estimate la aproximativ 2.500 de euro (12.500 lei). Șapte persoane care au intrat în contact cu animalele au început schema de vaccinare. De asemenea, în Coropceni, comuna Ciortești, a fost depistată o bovină infectată, iar cinci persoane au fost vaccinate preventiv. În Gorban, un câine infectat a expus o persoană, care a început tratamentul profilactic. La Vladiceni, comuna Tomești, trei vite au fost confirmate cu rabie și una a dispărut, iar nouă persoane au început schema de vaccinare.
Pentru că nu pot fi imunizate, ierbivorele vor fi sacrificate
Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași, a explicat că ierbivorele nu pot fi vaccinate, iar singura măsură eficientă este sacrificarea animalelor infectate.
„Odată declanșată infecția, nu mai există tratament pentru animale. Contacții trebuie să primească trei doze de vaccin, ceea ce implică costuri semnificative”, a precizat medicul.
Medicul spune că majoritatea animalelor infectate au manifestat un comportament ciudat sau agresiv, mușcând oamenii. Detectarea rapidă a acestor semne a permis inițierea profilaxiei la timp.
„De obicei animalele sunt agresive sau mor, iar proprietarii își dau seama că ceva nu este în regulă înainte să fie prea târziu”, a punctat dr. Roșu.
Anul acesta s-a înregistrat primul deces din ultimii 13 ani
Numărul focarelor de rabie a crescut semnificativ în ultimele luni, ajungând la 22 la sfârșitul lunii octombrie, față de 17 în luna precedentă, potrivit Direcției Sanitare-Veterinare (DSV). Tot în acest an s-a înregistrat și primul deces uman provocat de rabie din ultimii 13 ani, un bărbat din Voinești pierzându-și viața în urma infecției. (mai multe informații AICI)
Aproape jumătate din bugetul unității merge către profilaxia antirabică
Conducerea Spitalului de Boli Infecțioase atrage atenția că situația este tot mai gravă, numărul cazurilor crescând alarmant. Aproape jumătate din bugetul unității destinat medicamentelor este în prezent direcționat către profilaxia antirabică. (mai multe informații AICI) Vaccinarea se realizează atât preventiv, cât și în urma mușcăturilor severe, fiind însoțită uneori de administrarea de ser antirabic, a explicat medicul.
Autoritățile recomandă populației să evite contactul cu animalele suspecte, să vaccineze anual câinii și pisicile, să supravegheze animalele de companie atunci când ies afară și să se prezinte de urgență la un consult medical în cazul unei mușcături.
Subiecte asemanatoare
A început împodobirea baldachinului. Flori de toamnă şi crenguţe gorun şi de brad pentru sărbătoarea Sfintei
Lideri locali și globali din tehnologie și educație se reunesc la Iași
Moldova, luată la puticat. CNAIR vrea să afle de unde vin și unde merg șoferii
Finanțarea SAFE a autostrăzii Iași - Ungheni, în pericol
Iașul ascultă muzica scrisă de femei. În premieră, concertul „Ingenium”
Ministrul Culturii vine la Iași pentru Polipticul lui Giotto
Iașul își face laborator de inteligență artificială pentru oraș
Adolescenți în criză la Iași. Semnalele care pot preceda o sinucidere
Iașul are sute de farmacii, dar tot mai puțini farmaciști
Pe cine a amendat, de fapt, Rutiera de la Iași?
Iașul are mii de joburi în construcții. Agricultura aproape dispare din recrutări
Antibiotice, câștigătoarea premiului „Best Annual Report” la Gala by ARIR 2026
Moldova face un nou pas spre Uniunea Europeană. Bruxelles-ul pregătește deschiderea a două noi clustere de negociere
Undă verde pentru noul Spital Județean din Piatra-Neamț!
Românii au trecut de 10.000 de lei pe gospodărie, dar banii dispar rapid. Unde se duc veniturile
Rețeta zilei -- Gutui coapte cu nucă și scorțișoară
A început împodobirea baldachinului. Flori de toamnă şi crenguţe gorun şi de brad pentru sărbătoarea Sfintei
Lideri locali și globali din tehnologie și educație se reunesc la Iași
Moldova, luată la puticat. CNAIR vrea să afle de unde vin și unde merg șoferii
Finanțarea SAFE a autostrăzii Iași - Ungheni, în pericol
Cheltuielile lunare schimbă echilibrul bugetului în multe familii
Prețuri la electricitate sub presiune și un semnal de alarmă pentru anii următori
Iașul ascultă muzica scrisă de femei. În premieră, concertul „Ingenium”
Ministrul Culturii vine la Iași pentru Polipticul lui Giotto
Iașul își face laborator de inteligență artificială pentru oraș
Alocații pentru copii octombrie 2026 și date importante pe care nu trebuie să le ratezi
Pensii militare și o propunere care ar putea schimba regulile pentru mamele din sistem
Adolescenți în criză la Iași. Semnalele care pot preceda o sinucidere
Iașul are sute de farmacii, dar tot mai puțini farmaciști
Pe cine a amendat, de fapt, Rutiera de la Iași?
Iașul are mii de joburi în construcții. Agricultura aproape dispare din recrutări
Contract semnat! Începe marea reconfigurare din jurul Palatului Culturii
Autostrăzile Iașului, la mâna judecătorilor!
Ce se întâmplă cu pielea după o vară întreagă de soare
Probleme uriașe pe autostrada către Pașcani. A7, păsuită încă un an!
Iașul dă lovitura: a patra victorie la rând! USV-CSM 2-0 cu Gheorgheni
Nu orice gând merită să devină destin. Cum ne păstrăm mintea curată
Iașul a câștigat un parc de joacă prin votul comunității
Liga a V-a Iași: lupta pentru primele locuri se încinge
Guvernul Mureșan, fără voturi. De joi începe adevărata criză
Un nou scandal în educație: câteva mii de norme ocupate de profesori fără studiile cerute!
Economist cu 4.000 de lei, șofer cu 5.400. La Iași, meseria bate diploma la salariul de angajare
Cosmin Chivu: „Adevărata libertate nu înseamnă să faci tot ce vrei”
Tensiuni la Chișinău: Opoziția a inițiat procedura de suspendare a Maiei Sandu
România, țara în care inima cedează prea des. Bolile cardiovasculare fac ravagii
Călin Georgescu, în cătușe! Curtea de Apel a decis: 30 de zile de arest preventiv
România își ridică scutul antidrone: Gepard, MEROPS, SKYNEX, SKYRANGER și o nouă arhitectură de apărare
Rețeta zilei: pui gratinat cu roșii și mozzarella, gata în 35 de minute
România cere Tezaurul de la Moscova!
Dacă Mureșan trece, Bolojan avansează!
Dacă Mureșan pică, PNL merge la CCR: liberalii cer declanșarea anticipatelor
Iașul își face propriul Disneyland acvatic: tobogane, zonă tropicală și piscine pentru toate vârstele
Iașul riscă să rămână fără autorizații de construire! 1 ianuarie 2027, data care poate bloca orașul
Contract semnat! Începe marea reconfigurare din jurul Palatului Culturii
Autostrăzile Iașului, la mâna judecătorilor!
Schimbări majore în trafic: stațiile de tramvai de la Gară și Piața Nicolina vor fi mutate
Răsturnare de situație în licitația pentru A8 Târgu Frumos - Lețcani
Ce se întâmplă cu pielea după o vară întreagă de soare
Probleme uriașe pe autostrada către Pașcani. A7, păsuită încă un an!
Iașul dă lovitura: a patra victorie la rând! USV-CSM 2-0 cu Gheorgheni
Nu orice gând merită să devină destin. Cum ne păstrăm mintea curată
Moldova
Undă verde pentru noul Spital Județean din Piatra-Neamț!
A început împodobirea baldachinului. Flori de toamnă şi crenguţe gorun şi de brad pentru sărbătoarea Sfintei
Lideri locali și globali din tehnologie și educație se reunesc la Iași
Moldova, luată la puticat. CNAIR vrea să afle de unde vin și unde merg șoferii
Finanțarea SAFE a autostrăzii Iași - Ungheni, în pericol
Iașul ascultă muzica scrisă de femei. În premieră, concertul „Ingenium”
Politica
Noul premier, întâmpinat cu un zid politic! PSD nu dă voturi în alb, AUR și SOS resping Cabinetul
Luca Niculescu, desemnat premier. A patra încercare pentru deblocarea crizei politice
Consultări la Cotroceni. Grindeanu cere mandatul de premier
Nicușor Dan respinge anticipatele: „Nu ne jucăm cu soarta țării”
Guvernul Mureșan a picat! Criza politică se adâncește
Premierul desemnat sare la gâtul social-democraților: „PSD nu trebuie să decidă viitorul țării”
Ultima Ora