Trei zile de sărbătoare la Casa Corpului Didactic din Iași
Casa Corpului Didactic „Spiru Haret” din Iaşi celebrează „Ziua Mondială a Educaţiei” prin organizarea, în perioada 1-3 octombrie, a „Zilelelor Corpului Didactic”, un eveniment important, care va cuprinde comunicări educaţionale şi ateliere de bune practici.
„Zilele Casei Corpulului Didactic Spirul Haret din Iaşi debutează cu o deschidere oficială la ora 14,00, context în care partenerii noştri instituţionali, reprezentanţi ai autorităţilor locale, profesori, directori, vor fi în instituţia noastră pentru o serie de comunicări didactice şi educaţionale, precum şi pentru a participa la ateliere. Este un moment important pentru instituţia noastră, derulat pe cele trei zile, două au loc în instituţia noastră din municipiul Iaşi. În cea de-a treia zi vom merge la filiala din Paşcani”, a spus prof.dr Genoveva Farcaş, directoarea Casei Corpului Didactic Iaşi.
Ea a spus că de la preluarea conducerii, instituţia a trecut printr-un proces de reabilitare şi modernizare pentru a crea un spaţiu mai prietenos şi a susţine formarea profesională a profesorilor conform nevoilor actuale din educaţie.
Astfel, directorul instituţiei, împreună cu o echipă de profesionişti şi profesori metodişti, a iniţiat proiecte noi, printre care şi o selecţie de noi formatori, extinzând astfel echipa cu peste 65 de profesori din urban şi rural şi diversificând tematicile de formare. „Casa Corpului Didactic din Iaşi este principalul furnizor de formare pentru profesorii ieşeni şi nu numai. Ne dorim ca spaţiul să fie prietenos, ca programele noastre pe care le generăm pentru profesorii ieşeni să fie de calitate şi să putem să dezvoltăm competenţele profesionale în concordanţă cu ceea ce are nevoie de elevul, părintele, profesorul de astăzi”, a spus Genoveva Farcaş.
Noua conducere a Casei Corpului Didactic vrea să introducă cursuri de prim ajutor pentru toţi profesorii. „Vom avea cursuri de prim ajutor pe care le vor putea accesa toţi profesorii diriginţi, profesori de orice specialitate, tocmai pentru că nu dorim ca bunele practici însuşite în instituţia noastră de formare să fie aplicate la clasă în relaţia cu beneficiarii noştri direcţi, elevii, şi, indirect, părinţii”, a spus noua şefă a Casei Corpului Didactic.
De asemenea,activităţile metodice, ştiinţifice şi parteneriatele cu universităţi şi asociaţii naţionale vor continua, promovând deschiderea instituţiei către întreaga comunitate educaţională ieşeană şi nu numai. „Sunt provocări, deoarece calitatea profesorului este cu prioritate de a avea activităţile didactice, cele 20 de ore pe care le are profesorul în norma sa didactică. Aici apare în acest context, aş putea spune mai degrabă, o dificultate în calendarul formării profesorilor, deoarece timpul de formare după amiază, după orele de predare, este unul relativ redus. În sensul acesta, priorităţile sunt legat, evident, de o reaşezare a timpului în care să se realizeze formarea profesorului pe diferite topici, fie că ne raportăm la educaţie digitală, la prevenirea situaţiilor de violenţă sau de bullying şcolar”, a spus Genoveva Farcaş. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!