INCHIDE

UAIC face un salt spectaculos în clasamentul QS 2026

UAIC face un salt spectaculos în clasamentul QS 2026

Lovitură de imagine pentru Iași și pentru învățământul românesc! Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) confirmă că este un adevărat pol de excelență academică și marchează o ascensiune spectaculoasă în prestigiosul QS World University Rankings: Europe 2026.

UAIC ocupă locul 383 la nivel european, față de poziția 402 în ediția precedentă, și urcă nu mai puțin de 50 de poziții în doar doi ani, comparativ cu anul 2024, când se afla pe locul 433. Un progres care nu poate fi ignorat și care pune Iașul pe harta grea a universităților europene.

La nivelul Europei de Est, UAIC se situează pe locul 34, confirmându-și statutul de universitate de referință în regiune. În România, instituția își păstrează locul al treilea la nivel național, într-o competiție tot mai dură între marile centre universitare.

Clasamentul QS Europe 2026 nu iartă improvizațiile. Evaluarea se face pe baza unor indicatori riguroși, care măsoară atât valoarea academică, cât și impactul internațional: reputația academică și în rândul angajatorilor, citările și volumul publicațiilor științifice, rețelele internaționale de cercetare, mobilitatea studenților, diversitatea și internaționalizarea corpului academic, sustenabilitatea, performanța absolvenților pe piața muncii.

Pe scurt, UAIC punctează acolo unde contează cu adevărat.

Succesul nu se oprește aici. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” este prezentă și în Times Higher Education World University Rankings by Subject 2026, unde figurează în 7 domenii academice din 11 evaluate la nivel global. La nivel național, UAIC se află în topul universităților din România în funcție de numărul domeniilor clasate – o performanță care vorbește despre consistență, nu întâmplare. Carmen DEACONU