INCHIDE

UAIC și-a premiat studenții cu aproape 100.000 de lei!

UAIC și-a premiat studenții cu aproape 100.000 de lei!
UAIC și-a premiat studenții cu aproape 100.000 de lei!

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a organizat luni, 27 octombrie, a doua ediție a Galei Studenților, ocazie cu care au fost acordate bursa „Sfântul Dumitru” și alte 88 de premii grupate în patru categorii.

Premiile acoperă rezultatele academice, performanțele obținute la concursurile studențești, implicarea în activități de voluntariat și proiectele derulate de asociațiile studențești. Valoarea totală a premiilor a fost de 96.000 de lei. „Gala Studenților UAIC este un eveniment dedicat recunoașterii performanțelor obținute de studenți în anul universitar precedent și este inclus în programul manifestărilor dedicate împlinirii a 165 de ani de la înființarea Universității. Ne bucurăm că, împreună cu partenerii noștri din mediul de afaceri, reușim să îi răsplătim, într-un cadru festiv, pe cei mai merituoși studenți de la toate cele 15 facultăți ale Universității”, a declarat prof. univ. dr. Liviu-George Maha, rectorul UAIC. 

Festivitatea a început cu acordarea bursei „Sfântul Dumitru”, de către prof. univ. dr. Dumitru Oprea, fost rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în perioada 2000-2008. La ediția din acest an, în competiția pentru obținerea bursei „Sfântul Dumitru” s-au înscris 6 studenți ai UAIC cu performanțe academice deosebite.

Câștigătoarea bursei este Mihaela Hudișteanu, studentă în anul al III-lea la Facultatea de Matematică a UAIC și absolventă a Facultății de Informatică a UAIC, promoția 2025. Mihaela a reprezentat Universitatea la competiții naționale și internaționale, unde a primit distincții importante, printre care premiul I la International Mathematical Competition (IMC) 2024; medalie de argint la SEEMOUS (South-Eastern European Mathematical Competition for University Students) 2023, dar  și medalii de argint la SEEMOUS 2024 și la Concursul Național Studențesc de Matematică „Traian Lalescu” (2023). „Iau în considerare continuarea studiilor în străinătate, dar obiectivul meu este să mă întorc și să contribui la cercetarea românească, lucrând alături de profesorii care mi-au format modul de gândire. Vreau să dezvolt proiecte de cercetare internaționale competitive și să ofer studenților din România un exemplu concret că excelența poate fi cultivată aici”, a declarat Mihaela Hudișteanu.

Gala a continuat cu acordarea premiilor grupate pe categorii, de către reprezentantul unei bănci comerciale din România, alături de prof. univ. dr. Adrian Iftene, prof. univ. dr. Conțiu Tiberiu Cristi Șoitu, conf. univ. dr. Ionuț Nistor, prorectori ai UAIC, și dr. Diana Chihaia, șeful Serviciului Suport pentru Studenți al UAIC. 

În total, 80 de studenți de la toate cele 15 facultăți ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, inclusiv de la extensiile din Bălți și Chișinău, au obținut câte un premiu în valoare de 1.000 de lei, în timp ce 8 asociații studențești au fost premiate cu câte 2.000 de lei fiecare.  

Gala Studenților UAIC, ediția a doua, a fost una dintre cele peste 80 de manifestări incluse în programul Zilelor Universității, organizate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu prilejul sărbătoririi a 165 de ani de la înființare. Carmen DEACONU

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!