Ucraina caută la Iași un hatman, dar refuză să ofere date despre moaștele Sfintei Teodora de la Sihla

* identificarea moaștelor Sfintei Teodora de la Sihla, precum și a rămășițelor pământești ale hatmanilor Ivan Mazepa și Filip Orlik, figuri fondatoare pentru identitatea națională ucraineană și profund legate de istoria Moldovei și a României, rămân un mister

În urmă cu aproape trei ani, sub semnătura solemnă a unei Declarații comune româno-ucrainene, născută la cel mai înalt nivel politic, între premierul Ucrainei, Denis Shmygal, și premierul României, Marcel Ciolacu, s-a deschis un demers care promitea recuperarea memoriei istorice și spirituale a două națiuni. În realitate, documentul a ridicat cortina peste un scandal tăcut, aproape rușinos: nimeni nu mai știe, oficial, unde sunt moaștele și rămășițele pământești ale unor sfinți și eroi naționali.

Inițiativa viza identificarea moaștelor Sfintei Teodora de la Sihla (născută la jumătatea secolului al XVII-lea, în comună Vânători-Neamţ, fiica lui Ştefan Joldea, armaş, un fel de comandant de artilerie la Cetatea Neamţului), precum și a rămășițelor pământești ale hatmanilor Ivan Mazepa și Filip Orlik, figuri fondatoare pentru identitatea națională ucraineană și profund legate de istoria Moldovei și a României. Un proiect menit să unească istoria, credința și patrimoniul comun s-a transformat, însă, într-un rechizitoriu dur la adresa statelor moderne, incapabile să spună unde se află propriile simboluri.

Sfânta Teodora de la Sihla, pustnica din secolul al XVII-lea, venerată de Biserica Ortodoxă Română, ar fi fost scoasă din peștera de la Sihla în timpul ocupației rusești și dusă la Lavra Pecerska din Kiev. Acolo, se crede că s-ar afla și astăzi moaștele sale. Dar dincolo de credințe și tradiții, Ucraina nu a transmis până în prezent nicio informație oficială. O tăcere grea, care contrastează violent cu solemnitatea declarațiilor politice.

Situația devine și mai dramatică atunci când vorbim despre Ivan Mazepa și Filip Orlik. Secretariatul de Stat pentru Culte recunoaște neputința statului român: Filip Orlik ar fi fost îngropat la Iași, într-un cimitir necunoscut, în secolul al XVIII-lea, fără mormânt identificat, fără piatră funerară, fără repere clare.

Ivan Mazepa a fost un hatman al cazacilor zaporojeni din Ucraina în perioada 1687 – 1709, erou național în Ucraina, opozant vehement al rușilor, considerat părintele ideii de independență a ucrainenilor.

Acesta ar fi avut mormântul la Galați, într-o biserică ce nu mai există. Demolată în 1962, Biserica Sfântul Gheorghe a fost ștearsă brutal de pe fața orașului, iar odată cu ea a dispărut, cel mai probabil definitiv, și ultimul loc de odihnă al hatmanului.

Sub ruine au rămas, probabil, și ultimele urme ale hatmanului. Molozul a fost nivelat, peste el s-au ridicat blocuri. Mazepa a dispărut definitiv – fizic. Rămâne doar numele unui cartier, apărut aproape accidental, ca o ironie amară a istoriei.

Nici Filip Orlik, un cazac legendar, membru senior al Cancelariei militare generale a hatmanului Ivan Mazepa, decedat în 1742 la Iași,  nu are o soartă mai limpede. Hatmanul, primit oficial la Iași în 1722 de domnitorul Mihai Racoviță, cu cafea și șerbet „după obiceiul turcesc”, dispare din izvoare după moarte. Doar presupuneri, doar umbre, doar un oraș care l-a onorat când era viu, dar nu i-a păstrat memoria după moarte.

Iar peste toate planează tăcerea Ucrainei în cazul moaștelor Sfintei Teodora. Nicio confirmare, nicio negare, nicio urmă oficială. Doar o declarație comună și un gol uriaș între vorbe și fapte.

Limpede, eroi naționali și sfinți ai Ortodoxiei nu mai au morminte, nu mai au relicve identificate și nu mai au un statut clar în memoria instituțională a statelor care îi revendică. Istoria lor a fost sfâșiată de războaie, jefuită de invadatori, ignorată de administrații și îngropată sub buldozere.

Un eșec răsunător al prezentului, care arată cum trecutul, atunci când nu este protejat, ajunge să fie îngropat definitiv sub indiferență. Carmen DEACONU