UMF Iași, în elita mondială a cercetării. Profesorii Adrian Covic și Sabina Antoniu în „Top 2%” Stanford 2025
* Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași confirmă, pentru al optulea an consecutiv, excelența academică * profesorii Adrian Covic și Sabina Antoniu figurează în „Top 2% of the most-cited scientists”, clasament realizat de Universitatea Stanford și Editura Elsevier, una dintre cele mai importante din lume
Iașul universitar se află din nou în lumina reflectoarelor internaționale. Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” reușește, pentru al optulea an consecutiv, să își facă loc în prestigiosul clasament global „Top 2% of the most-cited scientists”, întocmit de Universitatea Stanford din California, în colaborare cu Editura Elsevier. În ediția 2025, doi profesori ieșeni sunt recunoscuți între cele mai influente personalități științifice ale lumii: Adrian Covic și Sabina Antoniu.
Adrian Covic este medic primar în medicină internă și nefrologie, medic specialist în cardiologie, doctor în științe medicale și profesor universitar în cadrul UMF „Gr. T. Popa”. Este șeful Compartimentului de Transplant Renal al Spitalului „Dr. C.I. Parhon” din Iași și președintele ales al Societății Române de Nefrologie. Pentru contribuțiile sale majore în domeniul bolilor renale și al dializei a fost distins cu titlul de cetățean de onoare al Iașului, recunoaștere locală care se adaugă celei internaționale confirmate acum de Stanford.
Sabina Antoniu, profesor universitar și medic pneumolog, se remarcă prin cercetări de anvergură asupra fibrozei pulmonare idiopatice și a altor boli rare, cu impact direct în terapiile moderne și în practica medicală internațională. Prezența sa în clasament confirmă soliditatea și relevanța științifică a școlii medicale ieșene.
Clasamentul Stanford se bazează pe analiza bazei de date Scopus și include peste opt milioane de cercetători din întreaga lume, distribuiți în 22 de domenii și 174 de subdomenii. Indicatorii standardizați iau în calcul citările publicațiilor, impactul pe termen lung și relevanța lucrărilor, atât la nivel de carieră, cât și raportat la un singur an.
Rectorul UMF Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, a declarat: „Această nouă confirmare a excelenței cadrelor noastre didactice este o dovadă a calității și vizibilității internaționale a cercetării desfășurate la UMF Iași. Faptul că, pentru al optulea an consecutiv, profesorii universității noastre sunt incluși în acest clasament demonstrează nu doar constanța, ci și relevanța științifică a rezultatelor lor. Îi felicit și le mulțumesc pentru contribuția lor la consolidarea prestigiului UMF Iași în peisajul academic internațional”.
Această reușită arată că Iașul nu trăiește doar din gloria culturală a trecutului, ci își afirmă și prezentul prin rezultate de talie mondială. Dincolo de titluri și poziții, Covic și Antoniu întruchipează rezistența unei școli medicale care produce știință de valoare globală, în ciuda unui context național în care cercetarea este adesea ignorată și subfinanțată. România își uită elitele, dar lumea le aplaudă. Pentru Iași, această performanță nu este doar o distincție, ci o declarație de forță: aici se face știință care contează.
Teona SOARE
Subiecte asemanatoare
A început împodobirea baldachinului. Flori de toamnă şi crenguţe gorun şi de brad pentru sărbătoarea Sfintei
Lideri locali și globali din tehnologie și educație se reunesc la Iași
Moldova, luată la puticat. CNAIR vrea să afle de unde vin și unde merg șoferii
Finanțarea SAFE a autostrăzii Iași - Ungheni, în pericol
Iașul ascultă muzica scrisă de femei. În premieră, concertul „Ingenium”
Ministrul Culturii vine la Iași pentru Polipticul lui Giotto
Iașul își face laborator de inteligență artificială pentru oraș
Adolescenți în criză la Iași. Semnalele care pot preceda o sinucidere
Iașul are sute de farmacii, dar tot mai puțini farmaciști
Pe cine a amendat, de fapt, Rutiera de la Iași?
Iașul are mii de joburi în construcții. Agricultura aproape dispare din recrutări
Antibiotice, câștigătoarea premiului „Best Annual Report” la Gala by ARIR 2026
Moldova face un nou pas spre Uniunea Europeană. Bruxelles-ul pregătește deschiderea a două noi clustere de negociere
Undă verde pentru noul Spital Județean din Piatra-Neamț!
Românii au trecut de 10.000 de lei pe gospodărie, dar banii dispar rapid. Unde se duc veniturile
Rețeta zilei -- Gutui coapte cu nucă și scorțișoară
A început împodobirea baldachinului. Flori de toamnă şi crenguţe gorun şi de brad pentru sărbătoarea Sfintei
Lideri locali și globali din tehnologie și educație se reunesc la Iași
Moldova, luată la puticat. CNAIR vrea să afle de unde vin și unde merg șoferii
Finanțarea SAFE a autostrăzii Iași - Ungheni, în pericol
Cheltuielile lunare schimbă echilibrul bugetului în multe familii
Prețuri la electricitate sub presiune și un semnal de alarmă pentru anii următori
Iașul ascultă muzica scrisă de femei. În premieră, concertul „Ingenium”
Ministrul Culturii vine la Iași pentru Polipticul lui Giotto
Iașul își face laborator de inteligență artificială pentru oraș
Alocații pentru copii octombrie 2026 și date importante pe care nu trebuie să le ratezi
Pensii militare și o propunere care ar putea schimba regulile pentru mamele din sistem
Adolescenți în criză la Iași. Semnalele care pot preceda o sinucidere
Iașul are sute de farmacii, dar tot mai puțini farmaciști
Pe cine a amendat, de fapt, Rutiera de la Iași?
Iașul are mii de joburi în construcții. Agricultura aproape dispare din recrutări
Contract semnat! Începe marea reconfigurare din jurul Palatului Culturii
Autostrăzile Iașului, la mâna judecătorilor!
Ce se întâmplă cu pielea după o vară întreagă de soare
Probleme uriașe pe autostrada către Pașcani. A7, păsuită încă un an!
Iașul dă lovitura: a patra victorie la rând! USV-CSM 2-0 cu Gheorgheni
Nu orice gând merită să devină destin. Cum ne păstrăm mintea curată
Iașul a câștigat un parc de joacă prin votul comunității
Liga a V-a Iași: lupta pentru primele locuri se încinge
Guvernul Mureșan, fără voturi. De joi începe adevărata criză
Un nou scandal în educație: câteva mii de norme ocupate de profesori fără studiile cerute!
Economist cu 4.000 de lei, șofer cu 5.400. La Iași, meseria bate diploma la salariul de angajare
Cosmin Chivu: „Adevărata libertate nu înseamnă să faci tot ce vrei”
Tensiuni la Chișinău: Opoziția a inițiat procedura de suspendare a Maiei Sandu
România, țara în care inima cedează prea des. Bolile cardiovasculare fac ravagii
Călin Georgescu, în cătușe! Curtea de Apel a decis: 30 de zile de arest preventiv
România își ridică scutul antidrone: Gepard, MEROPS, SKYNEX, SKYRANGER și o nouă arhitectură de apărare
Rețeta zilei: pui gratinat cu roșii și mozzarella, gata în 35 de minute
România cere Tezaurul de la Moscova!
Dacă Mureșan trece, Bolojan avansează!
Dacă Mureșan pică, PNL merge la CCR: liberalii cer declanșarea anticipatelor
Iașul își face propriul Disneyland acvatic: tobogane, zonă tropicală și piscine pentru toate vârstele
Iașul riscă să rămână fără autorizații de construire! 1 ianuarie 2027, data care poate bloca orașul
Contract semnat! Începe marea reconfigurare din jurul Palatului Culturii
Autostrăzile Iașului, la mâna judecătorilor!
Schimbări majore în trafic: stațiile de tramvai de la Gară și Piața Nicolina vor fi mutate
Răsturnare de situație în licitația pentru A8 Târgu Frumos - Lețcani
Ce se întâmplă cu pielea după o vară întreagă de soare
Probleme uriașe pe autostrada către Pașcani. A7, păsuită încă un an!
Iașul dă lovitura: a patra victorie la rând! USV-CSM 2-0 cu Gheorgheni
Nu orice gând merită să devină destin. Cum ne păstrăm mintea curată
Moldova
Undă verde pentru noul Spital Județean din Piatra-Neamț!
A început împodobirea baldachinului. Flori de toamnă şi crenguţe gorun şi de brad pentru sărbătoarea Sfintei
Lideri locali și globali din tehnologie și educație se reunesc la Iași
Moldova, luată la puticat. CNAIR vrea să afle de unde vin și unde merg șoferii
Finanțarea SAFE a autostrăzii Iași - Ungheni, în pericol
Iașul ascultă muzica scrisă de femei. În premieră, concertul „Ingenium”
Politica
Noul premier, întâmpinat cu un zid politic! PSD nu dă voturi în alb, AUR și SOS resping Cabinetul
Luca Niculescu, desemnat premier. A patra încercare pentru deblocarea crizei politice
Consultări la Cotroceni. Grindeanu cere mandatul de premier
Nicușor Dan respinge anticipatele: „Nu ne jucăm cu soarta țării”
Guvernul Mureșan a picat! Criza politică se adâncește
Premierul desemnat sare la gâtul social-democraților: „PSD nu trebuie să decidă viitorul țării”
Ultima Ora