INCHIDE

UMF Iași se implică în campania națională de informare privind prevenția infecției cu HPV

UMF Iași se implică în campania națională de informare privind prevenția infecției cu HPV

* România rămâne pe primul loc în Europa la mortalitatea prin cancer de col uterin, iar IRO Iași are în evidență peste 1.300 de femei diagnosticate cu această boală * UMF Iași intră decisiv în campania națională de prevenție HPV * prin formarea gratuită a medicilor și extinderea accesului la vaccinare pentru tineri, universitatea transformă Iașul într-un centru activ al luptei împotriva unei afecțiuni care poate fi prevenită în peste 95% dintre cazuri

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași devine unul dintre cei mai vizibili actori ai campaniei naționale de conștientizare privind prevenirea infecției cu virusul Papilloma uman (HPV), într-un moment în care România continuă să înregistreze una dintre cele mai ridicate rate de incidență și mortalitate prin cancer de col uterin din Europa. Prin două direcții clare — formarea medicilor și facilitarea vaccinării pentru tineri — UMF Iași își asumă un rol esențial în protejarea sănătății publice.

În cadrul Programului de Atestat de studii complementare în Vaccinologie, realizat în colaborare cu Ministerul Sănătății, medicii care activează în cabinetele universitare din Iași beneficiază de formare gratuită pentru obținerea competenței în vaccinologie. Este o investiție directă în infrastructura umană a prevenției, cu impact imediat asupra accesului la vaccinare pentru studenți și tineri. „Scopul acestei inițiative este de a sprijini vaccinarea gratuită a studenților împotriva infecției cu HPV, cu dozele disponibile conform legislației naționale – gratuit pentru tinerii între 11 și 26 de ani, respectiv compensat în proporție de 50% pentru persoanele cu vârste între 26 și 45 de ani. Prin această măsură, UMF Iași contribuie activ la consolidarea capacității profesionale a medicilor și la extinderea accesului tinerilor la servicii medicale preventive”, a subliniat prof. univ. dr. Doina Azoicăi, coordonator al Disciplinei de Epidemiologie și membru al Comisiei Naționale de Vaccinologie.

Contextul local reflectă o nevoie urgentă de acțiune. În evidențele Institutului Regional de Oncologie Iași sunt peste 10.600 de femei diagnosticate cu diverse forme de cancer, iar o parte semnificativă dintre acestea se confruntă cu patologii prevenibile. Din total, peste 1.300 au fost diagnosticate cu cancer de col uterin. Chiar dacă datele publice nu separă numărul exact al cazurilor de cancer de col uterin, incidența ridicată la nivel național și vulnerabilitatea regiunii conturează un tablou care nu mai poate fi ignorat.

Virusul HPV nu face diferențe – afectează femei și bărbați deopotrivă

Virusul HPV, cu peste 200 de tipuri identificate, este responsabil direct pentru aproape toate cazurile de cancer de col uterin. Tipurile 16 și 18, extrem de oncogene, generează aproximativ 70% dintre cazurile globale, iar infecția persistă adesea fără simptome, evoluând în timp spre leziuni precanceroase și, ulterior, către cancer. Deși există programe naționale de screening — inclusiv testare gratuită pentru femeile între 25 și 64 de ani — gradul de participare este insuficient pentru a schimba semnificativ curba bolii. În acest peisaj, vocea specialiștilor devine decisivă.

Prevenția nu este doar un gest medical, ci unul social. „ Virusul HPV nu face diferențe – afectează femei și bărbați deopotrivă, iar informarea corectă și vaccinarea sunt cele mai sigure forme de protecție. Alegerea de a te proteja nu înseamnă frică, ci putere. Este curajul de a-ți asuma responsabilitatea pentru propriul corp și de a înțelege că sănătatea nu este o certitudine, ci o decizie de zi cu zi. Fie că studiezi medicina, jurnalismul sau arte vizuale, vaccinarea anti-HPV este un act de înțelepciune personală și solidaritate publică. Un tânăr vaccinat astăzi înseamnă o familie mai sănătoasă mâine”, a spus prof. univ. dr. Doina Azoicăi. Prin implicarea UMF Iași, campania națională capătă consistență într-un oraș universitar care are forța de a schimba mentalități și de a genera comportamente preventive reale. Iașul poate deveni un model de intervenție publică — dacă informația corectă ajunge la tineri, dacă prevenția redevine prioritate și dacă universitatea continuă să fie pivotul acestei mișcări.

Clara DIMA

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!