Un ban ne mai desparte de „pragul dezastrului”: motorina standard, la 10 lei/litru
Prețurile carburanților au intrat într-o spirală accelerată care pare să nu mai cunoască limite. Dacă în urmă cu doar câteva zile motorina Premium a spart pragul psihologic de 10 lei pe litru, astăzi, motorina standard se apropie vertiginos de aceeași cotă. În benzinăriile ieșene, diferența care ne mai desparte de „cota dezastrului” este, literalmente, un ban: Socar vinde litrul de motorină standard cu 9,82 lei, în timp ce Lukoil îl scumpește până la incredibilul 9,99 lei. Benzina standard, deși mai ieftină, nu stă nici ea pe loc: între 9,09 lei/l (Socar) și 9,21 lei/l (OMV), consumatorii resimțind fiecare mișcare a acestor prețuri istorice.
Este doar o chestiune de ore până când toate aceste prețuri vor fi depășite.
În țară, situația este la fel de tensionată: în principalele orașe, prețul minim la motorină se înregistrează în Constanța și București, cu 9,81 lei/l, în timp ce benzina standard se vinde cel mai ieftin la Iași, cu 9,09 lei/l.
Și totuși, în ciuda acestor creșteri dramatice, România rămâne, paradoxal, una dintre țările cu cel mai mic preț la carburanți din Uniunea Europeană. Benzina ne plasează pe locul 14, după Bulgaria, Croația, Cipru sau Cehia, iar motorina pe locul 9 – ceea ce ar trebui să fie o veste bună, dacă nu ar fi sentimentul tot mai apăsător că viitorul apropiat aduce noi recorduri și noi scumpiri.
Specialiștii trag un semnal de alarmă: depășirea pragului de 10 lei/litru pentru motorină standard nu este doar o cifră, ci un simbol al unui dezechilibru economic ce poate influența tot lanțul de prețuri din economie. Inflația, costurile transporturilor și, implicit, facturile consumatorilor, vor simți fiecare cent în plus. Șoferii români, dar și întreprinderile care depind de transport, se pregătesc astfel pentru un nou șoc financiar, iar autoritățile trebuie să acționeze rapid pentru a evita efectele devastatoare. Andrei TURCU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!