Un glonț tras dintr-un poligon privat a rănit un biciclist pe DN 29C, în județul Botoșani
Un bărbat de 53 de ani din Bucecea, care circula cu bicicleta pe drumul național DN 29C, a fost rănit de un glonț provenit dintr-un poligon privat de tragere. Incidentul, petrecut miercuri, a dus la suspendarea activității poligonului și declanșarea unor cercetări pentru vătămare corporală din culpă și uz de armă fără drept.
Un incident șocant a avut loc miercuri pe DN 29C, în județul Botoșani: un biciclist care se deplasa pe drumul național a fost lovit de un glonț tras dintr-un poligon privat aflat în apropiere. Victima, un bărbat de 53 de ani din orașul Bucecea, a fost rănită ușor și transportată de urgență la Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani.
„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost lovit de un glonț în timp ce circula cu bicicleta pe DN 29C, lângă un poligon de tragere privat. A fost constituită o echipă operativă formată din polițiști ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, care au demarat cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. În locul indicat de victimă a fost găsit un element de muniție, ridicat pentru continuarea investigațiilor”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Ca măsură preventivă, polițiștii au ridicat autorizația de funcționare a poligonului privat și au dispus suspendarea activității acestuia până la finalizarea anchetei.
În prezent, cercetările se desfășoară sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și uz de armă fără drept.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!