INCHIDE

Un ieșean a încălcat tot ce se putea în materie de legislație rutieră!

Un ieșean a încălcat tot ce se putea în materie de legislație rutieră!

Un adevărat film al încălcării legii s-a derulat pe drumurile județului Iași, unde un bărbat de 32 de ani a reușit să bifeze, într-o singură cursă, aproape toate abaterile grave din Codul Rutier. Fără permis de conducere, sub influența alcoolului, cu un utilaj agricol neînmatriculat și încărcat cu material lemnos fără documente legale, acesta a fost oprit de polițiști și reținut pentru 24 de ore.

Totul s-a petrecut în comuna Oțeleni, pe DJ 280, acolo unde polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Bălțați au tras pe dreapta un utilaj agricol care transporta lemne. La prima vedere, părea un control de rutină, însă verificările aveau să scoată la iveală o listă alarmantă de nereguli. Bărbatul aflat la volan nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fapt care l-a plasat instantaneu în zona penalului.

Situația s-a agravat rapid. Șoferul emana halenă alcoolică, iar testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, un nivel care nu lasă loc de interpretări. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

Nici utilajul agricol nu era în regulă. Polițiștii au descoperit că acesta nu era înmatriculat, iar materialul lemnos transportat — aproape un metru cub — nu era însoțit de aviz legal. Ca urmare, lemnele au fost confiscate și predate reprezentanților ocolului silvic, iar bărbatul a fost sancționat contravențional conform legislației silvice în vigoare.

În urma tuturor acestor constatări, polițiștii au decis reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.

Astăzi, 13 ianuarie, individul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani și Judecătoriei Pașcani, cu propuneri legale.

Cazul readuce în atenție pericolul real de pe drumurile județului Iași, mai ales în mediul rural, unde astfel de situații sunt întâlnite mai des decât s-ar crede. Un utilaj agricol condus de un șofer beat și fără permis poate deveni, în orice moment, o armă letală pentru ceilalți participanți la trafic. Daniel BACIU

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!