Un ieșean face opt ani de puşcărie, după ce a fost prins de 12 ori în flagrant!

1hot

Dimensiune font:

| 07-10-2024 10:12

* o dată, el a ascuns în cracii pantalonilor trei sticle cu vin şi nouă conserve de peşte, mergea ciudat din cauza asta * altă dată, a rămas atârnat de gardul de la gospodăria victimei * nu-şi la nici măcar cele mai elementare măsuri de precauţie

Sentinţa pronunţată la finele săptămânii trecute de către magistraţii Judecătoriei Hârlău l-a lovit mai ceva ca un trăsnet pe Ionuţ C. (26 de ani). Hoţ notoriu în zonă, dar şi foarte fraier, scăpase până acum doar cu o pedeapsă cu suspendare şi era convins că nu va ajunge niciodată după gratii. Pe motiv că e „bolnav cu capul”. Însă, în cele din urmă, stăruinţa sa infracţională şi modul pueril de operare l-au trimis la puşcărie pentru următorii opt ani.

Neaşteptatul deznodământ a venit atât din pricina extrem de deselor infracţiuni, 12 furturi în mai puţin de un an, cât şi a faptului că hoţul nu-şi lua nici măcar cele mai elementare măsuri de precauţie.

De exemplu, pe 17 ianuarie a.c., în jurul orei 14.00, Ionuţ umbla candid pe drumul principal din Coarnele Caprei, avea un mers neobişnuit, într-o mână ţinea o pereche de pantofi, iar în cealaltă avea mai multe conserve de peşte. Intrigaţi, poliţiştii din comună, care patrulau prin zonă, l-au oprit şi l-au dus în sediu primăriei, unde i-au făcut un temeinic control corporal. În afara pantofilor şi a conservelor de ton, agenţii au mai găsit asupra hoţului trei sticle cu vin, două croissante-uri şi un litru de ulei de măsline, toate ascunse în cracii pantalonilor. Le furase chiar din magazia unui secretar al primăriei, le-a returnat, dar n-a scăpat de dosarul penal.

Câteva zile mai târziu, tot pe la orele amiezii, a intrat, cu tupeu, în casa unui gospodar mult mai solid decât el. Luat de guler, scuturat bine şi întrebat de ce a venit la furat, Ionuţ a îngăimat: „sunt bolnav cu capul”. Omul l-a lăsat să plece, dar a dat, mai apoi, declaraţie la poliţie.

Următorul episod e chiar demn de o comedie. A operat tot ăn plină zi, pe la ora 13.00, în data de 7 martie. După ce a sărit gardul, Ionuţ a pătruns în locuinţa unui anume Ionel A., a furat mai multe lucruri, precum şi 20 lei, bani ce erau pe măsuţa din hol, a fost suprins de proprietar, a încercat să scape prin fugă, dar a rămas agăţat cu bluza în gard. Aşa l-au găsit poliţiştii.

Nu şi-a iertat nici părinţii

Tot în martie, Ionuţ a mers împreună cu părinţii săi până la oficiul poştal, de unde mama a ridicat pensia ei şi ajutorul de handicap al tatălui. Femeia i-a dat şi tânărului 20 lei, ca să-şi ia bere. S-au despărţit apoi, el s-a dus la crâşmă, ai lui au mers la un praznic.

Seara, Ionuţ a venit beat acasă, fără niciun ban, dar cu mare chef de a petrece în continuare la bar. I-a cerut mamei nişte bani, ea l-a refuzat, spunându-i că-i trebuie pentru a-şi interna soţul în spital, Ionuţ s-a enervat şi a comis o tâlhărie. A pus mâna pe un vătrai, a lovit-o pe femeie până a zăpăcit-o, i-a băgat mâna sub bluză şi a luat din bustieră 300 lei. Tatăl a încercat să intervină, dar s-a ales cu o scândură în cap.

Nici furtul încercat, la sfârşitul lunii, la magazinul din sat n-a fost mai reuşit. A spart geamul cu un bolovan, a intrat în clădire, s-a declanşat imediat alarma, pe moment a izbutit să scape cu fuga, dar fusese văzut şi recunoscut de către proprietar. A fost ultima sa tentativă de furt din acest deceniu.

Stufosul său dosar penal a ajuns pe rolul Judecătoriei Hârlău în data de 18 aprilie şi vineri, 4 octombrie, a venit sentinţa. Pedeapsă rezultantă de şapte ani şi zece luni, cu executare în regim de detenţie. „Modalitatea de comitere a faptelor, respectiv în timpul termenului de supraveghere al suspendǎrii executǎrii pedepsei sub supraveghere, de natură a crea o atmosferă de nesiguranţă socială, relevând lipsa oricărui reper moral al inculpatului raportat la valorile sociale cu care acesta vine în conflict, evidenţiază, de asemenea, faptul că prin lăsarea acestuia în libertate se creează o stare de pericol, de insecuritate pentru buna desfăşurare a relaţiilor sociale ocrotite de legea penală”, au motivat magistraţii pedeapsa atât de dură în raport cu consecinţele minore ale faptelor hoţului. Claudiu CONSTANTIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Inteligența artificială ar putea schimba radical domeniul chirurgiei cardiovasculare
12/11/2024 15:49

În cadrul intalnirii anuale a Societătii Euro-Asiatice de Chirurgie Cardiovasculară si Toracică, derulată nu demult la Iasi, presedintele acesteia, prof. univ. dr. Grigore Tinică, a discutat despre t ...

Placido Domingo, așteptat la Iași
12/11/2024 15:29

Într-o atmosferă incărcată de emotie si anticipare, Iasul se pregăteste pentru un eveniment de anvergură, care va aduce in prim-plan talentul muzical al orasului, la cote inalte. Anul viitor, unul di ...

Opera Națională din Iași readuce în scenă „Madama Butterfly”, o întâlnire vibrantă cu capodopera lui Puccini
12/11/2024 10:03

Luna noiembrie aduce la Opera Natională Romană din Iasi un eveniment cu totul special: premiera operei „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini, o lucrare profundă si emotionantă care isi deschide ...

Au ajuns la închisoare după ce au citit apometrele
12/11/2024 09:35

Au minţit că au venit să citească apometrele, au plecat cu 14.000 de lei, dar s-au trezit in spatele gratiilor. Asta este, pe scurt, povestea a două femei care s-au ales cu dosare penale pentru talhăr ...

Număr record de pierderi în rândurile pensionarilor ieșeni
12/11/2024 08:30

Conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), numărul pensionarilor este in continuă scădere la Iasi, pierderile fiind cifrate la 1.983 beneficiari de la inceputul anului si pan ...

În sfârşit, scandalagiul satului a ajuns la puşcărie
12/11/2024 08:29

 Vreme de cinci ani, Mădălin V. din Răducăneni a fost convins că nu i se poate intampla nimic, poate cel mult nişte amenzi pentru numeroasele scandaluri ce le-a provocat de-a lungul timpului. pe care ...

Accident rutier pe tarla: un sătean a fost călcat de combină
11/11/2024 23:32

 Om gospodar de felul lui, agricultor priceput, Petru-Cristian din Bohotin s-a trezit inculpat intr-un dosar penal de „vătămare corporală din culpă”, in urma unui accident rutier petrecut p ...

Hoţii au prădat un taximetrist de trei ori la rând în aceeaşi noapte! Omul era acasă, beat şi dormea dus
11/11/2024 23:17

Marian şi Andrei ştiau că Victor locuieşte singur, omul e instărit, practică taximetria şi-şi parchează mereu autoturismul in faţa casei. Bandiţii au mai primit un pont: taximetristul fusese la un ch ...

Se schimbă regulile. Zacusca și gemul, vândute la liber, direct din cămară
11/11/2024 20:01

Gospodinele care au cămările pline de zacuscă, gemuri, dulceturi, siropuri sau sucuri făcute cu materie primă din propria gospodărie sau de la vecini Le pot vinde de acum chiar dacă nu au circuite sau av ...

Afacerile de partajare, motor al schimbării și provocări pentru economiile urbane
11/11/2024 17:25

Platformele de partajare precum cele de transport sau cazare au devenit catalizatori ai unei transformări economice profunde, redefinind regulile jocului pe pietele locale de transport si cazare. Aceste servic ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei